Seplecan lansează un ultim avertisment către „cercurile de interese economico-politice" şi dă citate din şefa DNA

Seplecan lansează un ultim avertisment către „cercurile de interese economico-politice
La o lună de la preluarea mandatului, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a lansat un apel public pentru încetarea presiunilor şi a ingerinţelor în activitatea sa.

El susţine că deţine „informaţii precise" că i s-au fabricat deja de către „anumite cercuri de interese economico-politice" scenarii menite să-l elimine.

„Ca urmare a numeroaselor intervenţii şi presiuni nejustificate exercitate asupra mea ulterior începerii mandatului la conducerea forului administrativ judeţean, în diferite contexte, în calitate de preşedinte al CJ Cluj doresc să transmit un apel şi, în acelaşi timp, un avertisment extrem de clar adresat unor directori, consilieri judeţeni, oameni de afaceri, funcţionari: după cum am precizat foarte clar, în momentul în care mi-am început mandatul la conducerea forului administrativ judeţean, în data de 11 iunie 2015, sunt preocupat exclusiv de interesul clujenilor şi de ideea de a face cât mai mult bine locuitorilor acestui judeţ prin derularea în bune condiţii a marilor proiecte de investiţii ale CJ, dar şi prin atragerea de noi investiţii în judeţ, cu respectarea strictă a legii", declară Seplecan.

Tânărul preşedinte al CJ face un apel „la toţi cei vizaţi" să înceteze „orice presiune şi orice încercare" de a-l determina să ia o decizie în baza unui alt criteriu decât interesul public şi legalitatea. Seplecan îi avertizează „clar şi pentru ultima dată" pe cei care n-au înţeles să respecte aceste principii că se va adresa autorităţilor competente şi că nu va ezita să le facă public „numele şi demersul ilegal, imoral sau în detrimentul cetăţeanului".

Seplecan îşi încheie apelul public cu un „citat din doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al DNA: „cu cât mai mulţi sunt cei care mă critică şi mă contestă, cu atât sunt mai convins că sunt pe drumul cel bun". În cele peste 30 de zile de mandat în fruntea judeţului, Seplecan a luat câteva decizii legate de proiecte importante ale judeţului.

A atacat decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor în cazul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, ce se construieşte în comuna Feleacu, decizie ce practic a amânat reintrarea firmei italiene Azwanger şi a subcontractorului Napoca Construcţii pe şantierul centrului ecologic. De asemenea, a decis să închidă groapa veche de gunoi de la Pata Rât şi s-a lansat într-un război al declaraţiilor cu operatorul de la Pata Rât, societatea Salprest Rampă, după ce a făcut public faptul că aici s-ar fi depozitat ilegal peste 500.000 mc de deşeuri.

 

 

 

Comenteaza