Șeful IPJ Mehedinți, coleg de infracțiuni cu fostul șef al IPJ Cluj / Poveste ținută ”la secret” 8 luni

Șeful IPJ Mehedinți, coleg de infracțiuni cu fostul șef al IPJ Cluj / Poveste ținută ”la secret” 8 luni
| Foto: colaj - ZIUA de CLUJ

Șeful IPJ Mehedinți a fost schimbat din funcție după ce a fost prins cu 109 km/h în localitate. Este cercetat de DNA după ce a încercat să facă presiuni asupra polițiștilor rutieri. Povestea este aproape trasă la indigo cu cea a fostului șef de la IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, dar ținută la secret mai multe luni. 

Se pare că practica folosirii funcției publice pentru a scăpa de răspundere, recent dezvăluită în cazul inspectorului șef de la IPJ Cluj, continuă să fie folosită cu mult tupeu de către alți inspectori șefi. Reamintim că șeful IPJ Cluj este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și fals în declarații, după ce acesta a fost depistat în trafic conducând cu o viteză cu peste 50 km/h peste limita legală și a încercat să-i determine pe polițiști să aplice sancțiunea pe numele soției sale care se afla pe locul din dreapta, transmite sindicateuropol.ro

Dacă șeful IPJ Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost ridicat în luna iunie a anului trecut, de DNA acuzat fiind că s-a înțeles cu polițiști de la rutieră să nu rămână fără permis după ce a fost prins în aprilie depășind limita legală, în cazul șefului de la IPJ Mehedinți secretul a fost păstrat mai bine. Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a anunțat că împuternicirea comisarului șef de poliție Cîrcei Marian la comanda IPJ a încetat miercuri, 17 septembrie dar baiul e că acesta a fost prins în februarie depășind limita de viteză.

Cârcei face subiectul unei anchete DNA, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit că în luna februarie 2025, comisarul șef Marian Cârcei a fost oprit de un echipaj al Serviciului Rutier în localitate pentru că rula cu o viteză de 109 km/h, fiind la volanul autoturismului de serviciu, dar fără să aibă semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Iar cu toate că avea cunoștință despre ceea ce a făcut cms. șef  Cârcei încă de acum câteva luni, șeful Poliției Române a continuat să îl mențină împuternicit pe funcția de inspector șef

”Comisarul șef Cârcei și-ar fi depus cererea de pensionare, după dezvăluirile legate de faptul că și-ar fi folosit funcția pentru a nu rămâne fără permis 90 de zile.  Rămâne în continuare o necunoscută importantă legată de motivul pentru care șeful Poliției Române i-a încetat împuternicirea abia după 8 luni de la momentul în care informația cu privire la abuzul de putere săvârșit de protejatul lor a devenit publică”, mai transmite Europol. 

Și chestorul Mihai Rus de la Cluj a fost săltat de DNA Cluj, alături de alți trei suspecți, într-un dosar ce vizeaza fapte de corupție, dar şi fals în declaraţii la două luni de la tentatia de camuflare a infracțiunii.  Potrivit DNA, în data de 29 aprilie 2024, Mihai Rus, în calitate de șef al IPJ Cluj, ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte și suspecții Cătălin-Claudiu Mureşan și Ioan-Raul Paşca.

Amintim că Mihai Rus a fost surprins în aprilie anul trecut cu aparatul radar conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h, dar acesta s-ar fi înțeles cu polițiști de la rutieră să nu rămână fără permis.

Concret, în urma discuțiilor purtate, s-a hotărât ca Mihai Rus să spună că la volanul mașinii se afla altă persoană în ziua incidentului (ceea ce ar fi și făcut în data de 22 mai 2024), iar agentul constatator, Ioan-Raul Pașca, să nu aplice sancțiunea contravențională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripție, mai spune DNA, a informat Libertatea. Şeful IPJ Cluj ar fi trimis inclusiv o adresă la Poliția Rutieră în care a scris că de fapt soția lui se afla la volan. 

CITEȘTE ȘI: Corupţie şi fals în declaraţii la vârful IPJ Cluj / Cum ar fi încercat Mihai Rus să scape de pedeapsă: A "transferat" vina la soţie

Comenteaza