Se confirmă transmisia comunitară a virusului la animale. Peste 90.000 de nurci vor fi sacrificate după ce au luat Covid-19

Se confirmă transmisia comunitară a virusului la animale. Peste 90.000 de nurci vor fi sacrificate după ce au luat Covid-19
| Foto: agrointel.ro

Noul coronavirus a infectat aproape 93.000 de nurci într-o crescătorie din Spania. Cel puţin 86% dintre animale au fost depistate cu Covid-19, după ce focarul a apărut mai întâi în rândul angajaţilor.

Guvernul regiunii Aragón justifică sacrificarea preventivă a nurcilor, care nu prezintă simptome, dar sunt considerate o ameninţare pentru sănătatea publică, transmite Mediafax.

Autorităţile din regiunea spaniolă Aragón au aprobat sacrificarea a 92.700 de nurci de la o crescătorie din localitatea La Puebla de Valverde, provincia Teruel.
 
Decizia a fost luată după ce firma a intrat sub control sanitar încă din luna mai, când 7 angajaţi au fost confirmaţi cu Covid-19, iar acum sunt vindecaţi.
 
Primele teste aplicate animalelor au început în 28 mai, iar a patra testare, care a fost realizată săptămâna trecută, arată că din 90 de nurci, 78 sunt infectate cu Covid-19.
 
Ministrul regional de Agricultură, Joaquín Olona, confirmă transmisia comunitară a virusului între animale, dar transmiterea virusului de la nurci la oameni este deocamdată doar o ipoteză. Cu toate acestea, sacrificarea animalelor se va realiza în zilele următoare în mod preventiv.
 
„În tot acest timp nu s-au detectat, şi aceasta este un lucru important, anomalii în comportamentul animalelor. Nu au crescut nici decesele naturale în rândul lor şi nu s-au văzut simptomele unor patologii. În mod evident, însă, avem certitudinea că virusul este prezent în aceste animale şi că se produce transmiterea comunitară între ele”, spune Joaquín Olona, ministrul Agriculturii din regiunea Aragón.
 

Comenteaza