Scandal la Primăria Bonțida: Secretarul și alți trei funcționari, acuzați că au trucat un concurs de angajare. „Candidații au fost lăsați să copieze”

Scandal la Primăria Bonțida: Secretarul și alți trei funcționari, acuzați că au trucat un concurs de angajare. „Candidații au fost lăsați să copieze”

Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla a anunțat miercuri, 20 august 2025, că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui F.V.A., Secretar General al U.A.T. Comuna Bonțida, și luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

În acest interval, oficialul nu își va putea exercita funcția.

Acesta este acuzat, alături de alți trei funcționari publici din cadrul aceleiași primării, de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, în condițiile în care ar fi facilitat fraudarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unor posturi de consilier și inspector.

Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în 4 august 2025, în timpul probelor scrise desfășurate la sediul Primăriei Bonțida. Membrii comisiei de concurs, printre care și Secretarul General, nu ar fi evaluat corect competențele unor candidați, permițându-le acestora să folosească surse de informare nepermise în timpul examenului.

Mai mult, într-un caz, unei persoane i s-ar fi returnat lucrarea după predare, pentru a completa răspunsurile, astfel încât să fie declarată admisă.

Ancheta continuă, iar Parchetul precizează că, pe măsură ce circumstanțele vor permite, vor fi oferite detalii suplimentare.

Comenteaza