S-a crezut în „Prison Break”: deținut din Cluj, prins de picior în timp ce încerca să evadeze peste gard

S-a crezut în „Prison Break”: deținut din Cluj, prins de picior în timp ce încerca să evadeze peste gard
ilustrativ

Un deținut din Penitenciarul Gherla, aflat în arest preventiv, a încercat să evadeze de două ori în vara anului 2022, însă ambele tentative au eșuat.

Pentru faptele sale, magistrații au decis să îi aplice o pedeapsă suplimentară.

Potrivit informațiilor din dosar, bărbatul a fost încarcerat în 2022, în baza unui mandat de arestare preventivă. Prima tentativă de evadare a avut loc într-o seară de iunie, când acesta se afla la sectorul Vizite. În timp ce trebuia să se grupeze cu alți șase deținuți pentru a reveni la sectorul de deținere, bărbatul a început să se îndrepte grăbit spre fabrica de mobilă din incinta penitenciarului.

Agentul care îl supraveghea i-a cerut să se oprească, însă deținutul și-a continuat deplasarea. Gardianul nu l-a putut urmări imediat, deoarece avea în responsabilitate și ceilalți deținuți, dar a solicitat sprijinul colegilor. După aproximativ 10 minute, bărbatul a fost găsit într-o încăpere situată la circa 10 metri de zidul exterior al penitenciarului. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat că acesta s-a plimbat de-a lungul zidului, căutând un posibil loc prin care ar putea ieși din unitate, conform Gherlainfo.

La mai puțin de zece zile distanță, deținutul a încercat din nou să evadeze. De această dată, aflat pe holurile sectorului de deținere, a început să alerge spre zona punctului de control nr. 3, unde în acel moment nu se afla niciun agent. A ieșit în curtea penitenciarului și a fost văzut escaladând un gard de aproximativ doi metri, în timp ce doi agenți alergau după el.

Bărbatul a continuat să fugă și a escaladat și grilajul de la filtrul auto. Unul dintre agenți a reușit să îl prindă de un picior, însă nu l-a putut opri. Fugarul a ajuns în zona controlului auto, unde a fost în cele din urmă imobilizat de personalul penitenciarului.

În timpul audierilor, deținutul a susținut că, la prima tentativă, s-ar fi rătăcit în curtea penitenciarului, iar a doua oară ar fi încercat să evadeze deoarece ar fi fost „terorizat” în închisoare.

La termenul din 5 martie, Judecătoria Gherla a decis condamnarea bărbatului la 6 luni de închisoare pentru tentativă de evadare.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .