S-a aruncat de pe Clinica de Psihiatrie
- Scris de Alin Golban
- 11 Sep 2011, 23:22
- Eveniment
- Ascultă știrea

Femeia, în vârstă de 24 de ani, s-a aruncat sâmbătă, în jurul orei 16:00, de pe acoperişul Pavilionului V din cadrul Clinicii de Psihiatrie Cluj-Napoca. Conducerea SJU spune că tânăra a profitat de un moment de neatenţie a personalului medical şi s-a căţărat pe clădire. "Pacienta era internată în secţia închisă din 8 septembrie, în urma unei tentative de suicid tot prin aruncare de la înălţime. Sâmbătă (10 septembrie - n. red.) era în curtea interioară împreună cu două-trei paciente şi două asistente. La un moment dat a luat-o la fugă şi s-a căţărat pe un grilaj, ajungând într-o zonă a acoperişului. Cadrele medicale au încercat să o ajute, au reuşit să pună saltele pe sol, iar medicul de gardă a încercat să o convingă să se dea jos.
Chiar când intrau pompierii în curte femeia s-a aruncat", a povestit directorul SJU, Cristiana Ciortea. Potrivit acesteia, pacienta a fost operată şi este internată la secţia de anestezie-terapie intensivă. "Este stabilă din punct de vedere hemodinamic. A avut hemoragie internă cu ruptură de vezică urinară şi splină, precum şi fractură de bazin", a spus Ciortea. Aceasta aşteaptă un raport din partea conducerii Clinicii de Psihiatrie în privinţa incidentului şi a informat Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la caz. De asemenea, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a petrecut incidentul.