S-a amânat zborul lui Marius Balo la Cluj. Când va ajunge până la urmă acasă?

S-a amânat zborul lui Marius Balo la Cluj. Când va ajunge până la urmă acasă?
| Foto: Facebook - Marius Balo

Clujeanul Marius Balo, închis 8 ani de zile în China, a anunțat că nu va mai ajunge la Cluj-Napoca în prima zi de Paște la ora 19, așa cum a precizat, ci în „cealul al usprezecelea”.

Deși, inițial, Marius Balo, profesorul clujean întemnițat în China timp de 8 ani de zile și eliberat pe 27 martie 2022, a anunțat că va ajunge pe Aeroportul din Cluj-Napoca pe 24 aprilie, în prima zi de Paște la ora 19, acesta a revenit cu o actualizare și a transmis că zborul București Cluj s-a amânat pentru ora 21.55.

Ajunge la Cluj în „cealul al usprezecelea”

„Dragi prieteni,

Se pare că zborul de București-Cluj s-a amânat pentru ora 21:55, ceea ce mă va aduce la Cluj în ceasul al unsprezecelea. Așa precum se spune în rugăciunea Sfântului Ioan ce se citește în noaptea de Paști, cei ce vor întârzia pană în ceasul al unsprezecelea au astăzi dezlegare să se veselească î1mpreună cu cei care au sosit la praznic de la început. Primește Doamne și acest suflet păcatos întru veselia Stăpanului sau!

Hristos a Inviat!”, a transmis Marius Balo.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza