Rosa del Conte, simbol al culturii române în Italia şi fost profesor la Cluj, a murit la vârsta de 104 ani

Rosa del Conte, simbol al culturii române în Italia şi fost profesor la Cluj, a murit la vârsta de 104 ani
Rosa del Conte, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, considerată un veritabil simbol al culturii române în Italia şi fost profesor universitar la Cluj, a murit pe 3 august, la Roma, la vârsta de 104 ani, informează adnkronos.com.

 

Critic şi istoric literar, Rosa del Conte a fost o reputată profesoară italiană, membră de onoare a Academiei Române din anul 1994. A ţinut cursuri la Universitatea La Sapienza din Roma şi la Universitatea din Bucureşti.

Rosa del Conte este considerată ca fiind unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, autoare a unor studii ce privesc opera lui Mihai Eminescu, între care cel mai important este "Eminescu sau despre Absolut" ("Mihai Eminescu o dell‘ Assoluto", Modena, S.T.E.M., 1961), studiu apărut în România în traducerea lui Marian Papahagi.

Rosa del Conte a fost profesor universitar la Facultatea de Limba şi Literatura Română şi Filosofie din Roma începând din 1955, după ce a predat şi la Bucureşti, Câmpulung Muscel şi Cluj Napoca (1942-1948), iar apoi la Universitatea din Milano.

A tradus în limba română din Elio Vittorini, Salvatore Quasimodo, Eugenio Montale şi a tipărit în România cursuri universitare despre poezia italiană aparţinând curentului "Dulcele Stil Nou" şi despre opera lui Dante Alighieri.

În Italia, Rosa del Conte a ţinut cursuri şi conferinţe despre folcloristica şi cultura veche românească, precum şi despre poeţi ca Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski şi George Coşbuc. A tradus din operele marilor poeţi români Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Vasile Voiculescu, oferind publicului italian ediţii însoţite de studii şi prezentări critice.

A scris mai multe articole despre literatura română în diverse enciclopedii şi dicţionare de autori.

După retragerea din activitatea de profesor universitar, Rosa del Conte s-a ocupat tot mai mult de traducerile din lirica lui Mihai Eminescu, alcătuind astfel o amplă antologie italiană.

Rosa del Conte a fost aceea care în 1956 l-a recomandat pe Lucian Blaga pentru premiul Nobel pentru literatură. Partidul Comunist a trimis doi emisari în Suedia pentru a împiedica acordarea prestigiosului premiu.

Comenteaza