Video Asalt la stațiunile montane. Medicii: “De Crăciun vom avea spitalele pline”

Asalt la stațiunile montane. Medicii: “De Crăciun vom avea spitalele pline”
Tunurile de zăpadă de la Mărișel au fost activate

Minivacanța de 1 decembrie aduce zeci de mii de oameni în stațiunile montane. Printre primele care s-au deschis sunt Predeal și Straja, iar la Mărișel s-au pus în funcțiune tunurile de zăpadă.

Deși Predealul e în scenariul roșu, e o destinație foarte râvnită, conform Digi 24. În ultima săptămână, la Predeal telefoanele au sunat încontinuu, iar rezervări au fost făcute cu câteva luni înainte. Sâmbătă s-a deschis sezonul de schi și în staţiunea Straja.

Unele hoteluri și pensiuni au ridicat prețurile cu 30% față de weekendul trecut, însă la altele, tarifele sunt chiar mai mici decât anul trecut. O cameră dublă ajunge la 150 de lei, iar una dublă superioară la 290 de lei, în timp ce prețul pentru apartamente pornește de la 350 de lei.

Pentru iubitorii de drumeții trasele turistice sunt redeschise la Predeal. O plimbare dus-întors cu telescaunul pentru adulți costă 25 lei, iar pentru copii 15 lei. Turiștii se pot plimba și cu ATV-ul.

La Straja, zăpada pe pârtii măsura 30 cm, iar o parte a fost asigurată cu ajutorul tunurilor de zăpadă artificială, pornite încă din 18 noiembrie. Cabanierii şi administratorii pârtiilor au luat măsuri pentru ca turiştii să poată respecta regulile de distanţare impuse de pandemia de coronavirus.

Prețul pentru închirierea echipamentelor a rămas ca și în sezonul trecut. 25 de lei vor plăti cei care vor un echipament de schi complet, iar pentru o placă vor da 30 de lei. Medicii nu vor avea însă vacanță, dimpotrivă, se pregătesc de o perioadă și mai aglomerată.

„Am temeri, pentru că aceste zile libere, care sunt în număr de patru, înseamnă pentru mulți dintre români minivacanțe pe care le fac în diverse zone și acest lucru mă îngrijorează, pentru că este imposibil să eviți contactul, dacă te duci în zone unde populația vine din alte regiuni și este atât de neomogenă.

Dacă în aceste patru zile nu vom înțelege că trebuie să stăm acasă, de Crăciun vom avea spitalele pline, ca urmare a acestui comportament pe care îl avem acum, de 1 Decembrie”, a avertizat Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București.

Aceasta spune că majoritatea viitorilor pacienți nu stau în orașe, unde accesul către serviciile de sănătate e mai facil, ci în zone izolate, unde le este mai greu să ajungă la un cabinet medical, iar serviciile de ambulanță ajung cu dificultate acolo.

Comenteaza