România trece la ora de iarnă. Peste 60 de trenuri îşi schimbă orarul de circulaţie

România trece la ora de iarnă. Peste 60 de trenuri îşi schimbă orarul de circulaţie
| Foto: cfrcalatori.ro

Activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 31 octombrie 2021, la ora oficială a Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00. 64 de trenuri de călători (de stat şi private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă, anunţă CFR SA.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs - de regulă prima staţie cu oprire utilizată de călători, evitându-se opriri în staţiile intermediare -, şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) şi care au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală, vor circula până la destinaţie. Trenurile de marfă aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) îşi vor continua mersul până la staţia finală.

Întrucât şi în ţările vecine trecerea la ora oficială a Europei Orientale are loc în aceeaşi zi, 31 octombrie 2021, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Iugoslavia, Ucraina şi Bulgaria trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.

Astfel, pe raza a şapte sucursale regionale de cale ferată, 64 de trenuri de călători (51 - CFR Călători şi 13 - operatori privaţi) vor fi afectate de schimbarea orei, după cum urmează: 34 trenuri - aşteaptă la îndrumare; 29 trenuri - aşteaptă în parcurs; 1 tren - circulă până la staţia finală după ora de vară.

La nivel naţional, cele 64 trenuri care aparţin tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, vor staţiona 3660 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă.

Ora Europei Orientale este valabilă până în ziua de 27 martie 2022, ora 3.00.

Comenteaza