REMEMBER 28 septembrie: A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul român Savel Stiopul

REMEMBER 28 septembrie: A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul român Savel Stiopul
ziuadecj.ro vă prezintă evenimentele care au avut loc în ziua de 28 septembrie de-a lungul anilor.

1737 - Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele "naţiunii române" din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul "naţiune" cu acela de "români" sau de "plebea românească". Dieta ungară nu a permis citirea documentului.

1803 - S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei moderne în literatura franceză: "Colomba", "Carmen" - scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume (m. 23 septembrie 1870).

1834 - S-a născut dirijorul francez Charles Lamoureux (m. 21 decembrie 1899).

1841 - S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (m. 24 noiembrie 1929).

1848 - A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena "Memoriul poporului român din Transilvania", prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.

1864 - Se înfiinţează, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (cunoscută sub numele de Internaţionala I), sub conducerea lui Karl Marx şi Friedrich Engels.

1868 - S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; a fost adoptat "Statutul organic", care consfinţea principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.

1882 - S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat drept părinte al arheologiei româneşti; membru al Academiei Române (m. 26 iunie 1927).

1891 - A încetat din viaţă scriitorul american Herman Melville: "Moby Dick" (n. 1 august 1819).

1895 - A încetat din viaţă chimistul şi biologul Louis Pasteur; a descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor (antraxul, pesta aviară) (n. 27 decembrie 1822).

1899 - A încetat din viaţă pictorul simbolist italian Giovanni Segantini, reprezentant al curentului Art Nouveau (n.15 ianuarie 1858).

1914 - A avut loc urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927), nepotul şi succesorul regelui Carol I (n. 1839 - m. 1914).

1916 - S-a născut actorul american Peter Finch, deţinător, în 1977, al Premiului Oscar pentru rolul din filmul "Network" (m. 14 ianuarie 1977).

1924 - S-a născut actorul italian Marcello Mastroianni: "La dolce vita", "Nopţi albe" (m. 19 decembrie 1996).

1930 - S-a născut scriitorul Petre Sălcudeanu, fost ministru al Culturii, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (d. 6 noiembrie 2005).

1947 - A încetat activitatea Comisiei Aliate de Control din România.

1966 - A încetat din viaţă André Breton, poet şi prozator, teoretician şi principalul animator al mişcării suprarealiste - "Manifestul suprarealismului" (n. 19 februarie 1896).

1970 - A încetat din viaţă scriitorul american John Roderigo (Dos Pasos), reprezentant al "generaţiei pierdute"; a introdus noi procedee literare, similare montajului de film ("Manhattan Transfer", trilogia "SUA") (n. 14 ianuarie 1896).

1978 - A încetat din viaţă Papa Ioan Paul I; a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (n. 17 octombrie 1912).

1990 - Fostul preşedinte Ion Iliescu a participat la Conferinţa mondială a Organizaţiei Naţiunilor Unite la nivel înalt, consacrată copilului.

1991 - A încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926).

1993 - La şedinţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, consacrată dezbaterii cererii României de aderare la Comunitatea Europeană, ţara noastră a primit aviz favorabil de aderare.

1997 - Naveta spaţială americană Atlantis s-a cuplat cu staţia orbitală rusă Mir, pentru a-l aduce la bordul acesteia pe cosmonatul american David Wolf care l-a înlocuit pe astronautul Michael Foale.

1998 - Social-democratul Gerhard Schröder a fost ales cancelar al Germaniei, punând capăt celor 16 ani de conducere creştin-democrată a cancelarului Helmut Kohl.

1999 - Fostul preşedinte Emil Constantinescu i-a decorat, la Paris, cu "Steaua României" pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

2002 - Raiffeisen Bank SA a devenit societate de tip închis.

2002 - Au loc luptele dintre rebelii ceceni şi forţele ruse, în Inguşeţia, în apropiere de graniţa cu Cecenia, peste 110 rebeli fiind ucişi sau răniţi.

2003 - A încetat din viaţă regizorul, scriitorul, scenaristul şi producătorul american de origine greacă, Elia Cazan (Kazanjoglous); laureat în 1999 al Premiului Oscar pentru întreaga activitate. (n. 7 septembrie 1909).

2003 - A încetat din viaţă Althea Gibson, prima jucătoare de culoare care a participat la turneul US Open în 1950 şi a câştigat, pe lângă US Open, şi la turneul de la Wimbledon.

2004 - Cele două Camere ale Parlamentului au adoptat, în şedinţă comună, numirea noului Consiliu de Administraţie al BNR, cu 283 voturi "pentru" şi 32 "împotrivă". Mugur Isărescu îşi păstrează funcţia de guvernator şi este, de asemenea, preşedinte al CA al BNR. Florin Georgescu a devenit prim-viceguvernator şi vicepreşedinte al CA, iar posturile de viceguvernatori le-au revenit lui Eugen Dijmărescu şi Cristian Popa.

2006 - A încetat din viaţă compozitorul Edmond Deda (n. 23 aprilie 1920).

2006 - A încetat din viaţă scriitorul Virgil Ierunca: "Semnul mirării", "Poeme de exil", "Româneşte" (n. 16 august 1920).

2007 - A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul român Savel Stiopul (n. 15 iunie 1926).

2008 - Compania americană SpaceX a lansat pe orbită prima navă spaţială privată, Falcon 1.

2009 - A decedat publicistul Marius Grozea, redactor-şef la Radio România Tineret între anii 1990 - 1991; în 2004, câştigă Premiul Clubului Român de Presă, la secţiunea Talk-Show Radio, cu emisiunea "Maraton Blue Jeans"

 

Comenteaza