Razie pe drumurile din Cluj. Niciun weekend fără băuţi la volan

Razie pe drumurile din Cluj. Niciun weekend fără băuţi la volan

Mai multe persoane sunt cercetate de polițiștii clujeni după ce s-au urcat la volan deşi nu aveau permis de conducere sau erau băute.

Și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au derulat activități pentru siguranța circulației pe drumurile publice și reducerea riscului producerii unor evenimente rutiere, acționând atât pe principalele artere din județ, cât și în interiorul localităților.

De asemenea, controalele efectuate au avut rolul de a depista conducătorii de autovehicule care reprezintă un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Astfel, potrivit polițiștilor, vineri seara, în jurul orei 19.45, polițiștii Biroului Rutier Cluj au depistat un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost oprit de polițiști pe strada Dâmboviței, iar în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat concentrația de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

Tot vineri, în jurul orei 10.00, polițișii Secției 5 Poliție Rurală Dej au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Recea-Cristur, care se deplasa pe DJ109A, în localitatea Recea-Cristur, fără a deține permis de conducere. Verificările derulate au condus la stabilirea faptului că autoturismul i-ar fi fost încredințat de un tânăr de 19 ani, din aceeași comună.

Cercetările continuă sub aspectul savârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus unei persoane fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

La aceeași dată, în jurul orei 19.40, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 23 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe DJ 161, din localitatea Panticeu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, în jurul orei 22.05, polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un conducător auto în vârstă de 47 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa pe DN 1C, în localitatea Bonțida, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest acestuia i-a rezultat o valoare de 0.89 mg/l alcool în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sâmbătă seara, în jurul orei 22.50, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au depistat un conducător auto, în vârstă de 34 de ani, din comuna Luna, care se deplasa cu autoturismul pe DN15 E60, din direcția municipiului Câmpia Turzii înspre orașul Luduș, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.        

La testarea alcoolscopică a acestuia a rezultat o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Duminică, un bărbat din județul Călărași, în vârstă de 23 de ani, a fost depistat de către polițiști conducând pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere.

"La data de 27 februarie a.c., ora 00.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, l-au depistat pe bărbat în timp ce se deplasa pe strada Laminoriștilor din municipiu, figurând cu permisul de conducere reținut. Verificările efectuate au condus la stabilirea faptului că autovehiculul condus de acesta nu era înmatriculat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea in circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Tot duminică, în jurul orei 07.15, polițiștii Seției 9 Poliție Rurală Turda au oprit pentru control un conducător auto, în vârstă de 19 ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu autoturismul în localitatea Săvădisla, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. 

Fiind testat cu aparatul etilotest celui în cauză i-a rezultat concentrația de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comenteaza