Protestatarii depun la Prefectură "Proclamaţia de la Cluj"

Protestatarii depun la Prefectură
Un grup de protestatari clujeni se află acum la Prefectură pentru a depune "Proclamaţia de la Cluj".

În urmă cu câteva minute, un grup de protestatari clujeni au ajuns la Prefectură unde vor să depună "Proclamaţia de la Cluj", un document care a fost citit în cadrul protestului de aseară de către Viorel Luca, fost revoluţionar.

"Vrem un municipiu liber de dictatura portocalie. Nu mai recunoaştem autoritatea structurilor administrative conduse de politicienii Puterii, deoarece aşa-zisele strategii zmislite la Palatul Cotroceni profită de interesele vitale ale tuturor cetăţenilor din ţara asta. Maniera dictatorială şi mafiotă prin care sunt introduse aşa-zisele măsuri reformatoare prin ignorarea completă a instituţiei fundamentale a democraţiei, care este Parlamentul, precum şi anexarea Curţii Constituţionale la interesele imorale, perverse şi autocrate ale preşedintelui ţării, ne obligă să apelăm la toate forţele democratice şi responsabile româneşti, la societatea civilă, dar şi la toate instituţiile statului, să ia atitudine fermă împotriva actualei clase politice conducătoare, pentru a evita colapsul definitiv al României", se arată în "Proclamaţia" citită de Viorel Luca.

Daniel Mihiş, unul dintre liderii manifestaţiilor de la Cluj, a anunţat că nu va fi prezent diseară în Piaţa Unirii în semn de protest faţă comportamentul huliganilor şi a vandalizării statuii lui Matei Corvin.

UPDATE: Protestatarii i-au înaintat prefectului, Florin Stamatian, o listă de revendicări, printre care şi demiterea primarului Sorin Apostu, care se află în acest moment în arest preventiv.

"Am venit cu revendicările adunate de la protestatarii din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Cele mai importante revendicări sunt demisia preşedintelui, demisia Guvernului, alegeri anticipate, crearea unui sistem de sănătate, respectarea legilor", a declarat Viorel Luca.

"Un lucru nu se rezolvă prin demiterea cuiva, lucrurile se rezolvă atunci când vom merge la urna de vot şi vom vota o altă clasă politică dacă va apărea sau aceeaşi clasă politică făcând rotaţia cu un alt partid. Datoria mea este de a înainta mai departe Guvernului pentru a putea face o evaluare a spiritului de la Cluj şi a cerinţelor oamenilor care au ieşit în stradă", a declarat prefectul Florin Stamatian

Protestatarii vor avea o nouă întâlnire cu prefectul vineri.

 

Comenteaza