Protestatarii de la Mechel au blocat drumul european E60

Protestatarii de la Mechel au blocat drumul european E60
Circa 200 de oameni protestează pentru a treia săptămână consecutiv în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii. Ei scandează "Hoţii", "Mincinoşii", "Combinatul l-aţi tăiat, banii noştri nu ne-aţi dat", "Ruşine să vă fie" şi "Afară, afară, cu ruşii din ţară".

Peste 150 de oameni sunt aşteptaţi, pentru a treia săptămână consecutiv, să protesteze în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii. În aceste momente oamenii strâng semnături pentru a le intenta proces acţionarilor, deşi termenul acordat atât pentru plata salariilor cât şi pentru acţiunea în instanţă a fost amânat de două ori.

"Încă nu am intentat proces. Nu avem ce să facem. Strângem semnături pentru a intenta proces, ca să vedem ce sumă de bani are de recuperat fiecare angajat. Am pregătit un preambul, iar în 48 de ore, cei care doresc vor trebui să se treacă pe liste", a declarat Ioan Pascu, liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii.

Termenul în care oamenii ar fi trebuit să-şi primească salariile compensatorii a fost amânat în repetate rânduri, iar sindicaliştii au deci să amâne acţiunea în instanţă de două ori. Primul termen fixat de către sindicalişti pentru proces a fost stabilit pentru 4 martie, iar al doilea, pentru vineri, 15 martie.

Potrivit sindicaliştilor, protestul se va derula în fiecare zi din această săptămână, în intervalul orar 10 - 12.

UPDATE: Peste 200 de foşti salariaţi de la Mechel au ieşit şi astăzi în stradă. Ei au blocat drumul european E60, care trece prin faţa combinatului, plimbându-se pe trecerea de pietoni din zonă. Traficul rutier este blocat, formându-se coloane de maşini pe ambele sensuri.

Amintim că aceasta este cea de-a treia săptămână de proteste ale foştilor angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, faţă de neplata salariilor.

Oamenii au decis, săptămâna trecută, să reia protestele, după ce conducerea Mechel Câmpia Turzii a propus plata eşalonată pe trei luni a salariilor compensatorii şi ca foştii angajaţi să taie utilaje casate pentru a le vinde la fier vechi pentru banii aferenţi acelor plăţi, disponibilizaţii fiind nemulţumiţi de această soluţie.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, declara că noul acţionar al Mechel are intenţii bune şi face toate demersurile pentru achitarea celor trei salarii compensatorii foştilor angajaţi de la Câmpia Turzii, însă are conturile blocate.

De asemenea, prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, afirma, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, că aceştia au dat asigurări că până în 15 martie vor încerca să plătească salariile compensatorii angajaţilor disponibilizaţi de la Câmpia Turzii.

Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.
Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

 

Comenteaza