Protest în centrul Clujului, după scandalul relocărilor din Pata Rât. Prefectura confirmă: manifestația este autorizată

Protest în centrul Clujului, după scandalul relocărilor din Pata Rât. Prefectura confirmă: manifestația este autorizată

Protestul organizat de Asociația Comunitatea Identitară România la Cluj-Napoca, pe fondul nemulțumirilor legate de planurile de relocare a unor familii din zona Pata Rât, a primit autorizație pentru desfășurarea manifestației.

Potrivit informațiilor transmise de Prefectura Cluj, autorizațiile pentru proteste sunt emise de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. În urma verificărilor efectuate, instituția a confirmat că manifestația este autorizată pentru sâmbătă, 19 septembrie, în intervalul 12:30–14:30, pe platoul pietonal din Piața Mihai Viteazu.

Reprezentanții Asociației Comunitatea Identitară România au anunțat protestul în contextul dezbaterilor privind proiectele administrației locale referitoare la achiziția de locuințe și relocarea unor familii vulnerabile din Pata Rât în alte zone ale orașului.

Prefectura Cluj precizează că structurile Ministerului Afacerilor Interne vor supraveghea permanent desfășurarea evenimentului.

„Structurile Ministerului Afacerilor Interne vor monitoriza în permanență activitatea, în vederea asigurării și menținerii ordinii și liniștii publice și a prevenirii faptelor antisociale”, a transmis Prefectura Cluj.

Manifestația este programată să se încheie la ora 14:30.

Unul dintre evenimentele care au alimentat în ultimele zile discuțiile publice pe această temă este incendiul izbucnit săptămâna trecută într-un bloc din Florești.

Focul a pornit dintr-un apartament în care locuia o familie relocată de la Pata Rât printr-un proiect de locuire, iar incendiul s-a extins la imobil, fiind afectate în total 16 apartamente. Nu au fost înregistrate victime, însă mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma atacurilor de panică.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .