"Profesorul de sex" a lipsit din nou din faţa comisiei UBB şi îşi ia avocat

Profesorul clujean acuzat că a hărţuit sexual o studentă, Ilie Parpucea, şi-a angajat avocat pentru a lupta cu facultatea a cărei conducere vrea să-l concedieze.

La audierile de astăzi ale comisiei Parpucea nu s-a prezentat şi a trimis în schimb o cerere printr-o casă de avocatură care arată că se află în imposibilitatea medicală de a fi prezent la audieri. "Din moment ce şi-a angajat avocat, e clar că va urma un proces", spune preşedintele comisiei, Răzvan Nistor. Comisia s-a întrunit astăzi pentru a doua oară iar Nistor spune că următoarea convocare va fi şi ultima, "altfel îl vom judeca în lipsă". Nistor admite că regulamentele nu prevăd un număr de convocări. "Legea educaţiei spune doar că profesorul trebuie să fie audiat, nu spune de câte ori trebuie să-l chemăm", a explicat el.

Nota remisă comisiei de către profesor nu prevede boala pe care o invocă, ci doar perioada de concediu medical prescrisă de medicul de familie.

Amintim, Parpucea este cercetat de propriii săi colegi din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) după ce a fost înregistrat de o studentă în timp ce îi cerea acesteia favoruri sexuale în schimbul notei de trecere a unui examen. Poliţia s-a sesizat în acest caz, la rândul său, şi îl cercetează pe Parpucea pentru hărţuire sexuală.

Comenteaza