Profesor din Cluj, reținut pentru agresiune sexuală asupra elevilor

Profesor din Cluj, reținut pentru agresiune sexuală asupra elevilor
| Foto: dbonline

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, profesor într-un liceu din orașul Huedin, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, fiind cercetat pentru agresiune sexuală asupra unui minor.

În data de 14 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de conducerea unității de învățământ cu privire la faptul că, în aceeași zi, un cadru didactic, profesor de gimnaziu, ar fi manifestat, în timpul orelor de curs, un comportament indecent față de eleve, inclusiv utilizarea unui limbaj cu conotații sexuale.

"În urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Huedin au extins cercetările, stabilind existența unei alte fapte similare, comise în același mod. Astăzi, 21 martie a.c., bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, care a admis propunerea de arestare preventivă și a dispus măsura arestării pentru 30 de zile", a transmis IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale.

Comenteaza