Primăvara, anotimp periculos pentru pietoni. Cum să previi accidentele

Primăvara, anotimp periculos pentru pietoni. Cum să previi accidentele
Întrucât odată cu venirea primăverii clujenii încep să iasă din "hibernare" şi să petreacă tot mai mult timp în aer liber, poliţiştii le recomandă pietonilor să fie vigilenţi şi să respecte regulile de circulaţie pentru a nu deveni victime ale unor accidente rutiere.


">

În acest context, pietonii sunt îndemnaţi să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce se asigură că nu se apropie niciun autovehicul din niciun sens de circulaţie. De asemenea, li se atrage atenţia să nu se angajeze în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

"Respectaţi culorile semaforului electric. Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora numai pe partea stângă a drumurilor publice! Reamintim pietonilor faptul că sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice", precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia Rutieră reaminteşte părinţilor şi copiilor faptul că strada nu este loc de joacă şi le recomandă celor mici să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini.

Totodată, sunt îndemnaţi să nu se deplaseze cu rolele sau skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice. După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, poliţiştii indică îmbrăcămintea de culoare deschisă, care să îi facă mai vizibili în lumina farurilor.

 

Comenteaza