Primarul Pivariu anunță startul unei noi ediții de „Moving Florești”: „Sportul este cheia unei vieți sănătoase”

Primarul Pivariu anunță startul unei noi ediții de „Moving Florești”: „Sportul este cheia unei vieți sănătoase”

„Moving Florești”, un festival dedicat iubitorilor de sport, ajuns la cea de-a 5 ediție, are loc în cea mai mare comună din țară în perioada 10-11 mai 2025.

Floreștenii se vor bucura de un spectacol de artificii de zi și vor avea de încercat sporturi precum fotbal, baschet, tenis, atletism, padel sau role.

Moving Florești - Ediția a 5-a! În acest weekend, vă așteptăm la Parcul Sportiv Florești pentru o nouă ediție a evenimentului dedicat sportului și asociațiilor sportive locale! Sportul este cheia unei vieți sănătoase. Vor fi 10 sporturi fantastice: fotbal, baschet, tenis, pump track, atletism, volei pe nisip, fotbal cu piciorul, padel, role, calisthenics și multe altele!

Deschiderea festivă va avea loc mâine de la ora 10, unde vom avea un show de artificii de zi, majorete și muzică! Aer curat, sport pentru toată lumea și ocazia perfectă să descoperiți sporturile din Florești și să interacționați cu asociațiile care le promovează. Vă așteptăm cu mic, cu mare, să omagiem împreună sportul și să ne distrăm!”, a transmis edilul Bogdan Pivariu.

Comenteaza