Primarul Floreştiului vrea toleranţă zero: razie de amploare în comună

Primarul Floreştiului vrea toleranţă zero: razie de amploare în comună
Poliţia Locală Floreşti a efectuat luni dimineaţa, la iniţiativa primarului Horea Şulea, o amplă razie pe teritoriul comunei.

 

Acţiunea a fost desfăşurată din cauza "unor grave și constante abateri de la normele elementare de conviețuire socială ale unor locuitori" şi a avut în vedere aspecte legate de păstrarea curățeniei şi a normelor de igienă în comună, contractele de salubrizare, disciplina în construcții, ordinea și paza, activitatea agenților economici.

În urma raziei, şapte proprietari de terenuri au primit somații în vederea efectuării de curățenie pe acestea, iar pentru neregulile constatate pe partea de mediu au fost acordate patru amenzi în valoare de 5.000 de lei.

"Se mai puteau aplica încă alte trei sancțiuni, dar una din problemele întâmpinate de agenții Poliției Locale a fost lipsa datelor de contact ale reprezentanților legali ai asociațiilor de proprietari", au afirmat reprezentanţii primăriei. 

Alte şapte sancţiuni, în valoare de 1.500 de lei, au fost aplicate din cauza nepăstrării ordinii şi publice, în timp ce unii şoferi au fost amendaţi pentru parcarea neregulamentară pe un sector de drum cu semn instalat de oprire interzisă.

"Pe linie de agenți economici trei au fost invitați la primărie cu acte doveditoare, la doi dintre aceștia stabilindu-se deja o serie de contravenții. Pe linie de disciplină în construcții s-au aplicat amenzi mai ales pentru accesul utilajelor din șantiere, pe domeniul public, străzi, cu noroi pe calea de rulare a autilajelor. S-au constat, însă, și șantiere care aveau angajate chiar firme cu oameni specializați pentru curățirea roților utilajelor înainte de a intra pe domeniul public", au precizat poliţiştii.

Reprezentanţii Primăriei Floreşti susţin că acest tip de acţiuni vor continua pe viitor şi se vor  realiza condițiile necesare pentru păstrarea timp de 48 de ore a animalelor fără stăpân ridicate de pe domeniul public și apoi scoaterea acestora la licitație.

Comenteaza