Preşedintele Judecătoriei Turda, exclus din magistratură

Preşedintele Judecătoriei Turda, exclus din magistratură
Judecătorul Horia Ovidiu Tocan, preşedintele Judecătoriei Turda, a fost exclus din magistratură de CSM.

Tocan a fost acuzat de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că a judecat mai multe cauze deşi s-a aflat într-o situaţie de conflict de interese şi că nu a respectat Codul de procedură civilă şi penală în mai multe procese.

Judecătorul a fost cercetat pentru abateri expres precizate în articolul 99 al Legii 303/2004, literele a şi h, respectiv „încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii", precum şi „exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune".

Horia Ovidiu Tocan a fost avocat timp de mai mulţi ani, după care, în anul 2008 a devenit judecător. Până în 2010 a fost judecător în cadrul Judecătoriei Gherla, iar de atunci este preşedinte al Judecătoriei Turda. Conform declaraţiei de avere din 2011, judecătorul are, împreună cu soţia sa, un apartament în Cluj-Napoca, un autoturism Renault Flunece, cumpărat în 2010, şi venituri din salarii, soţia sa fiind şi ea salariată ca medic rezident la un spital din Cluj. În declaraţia de avere semnată în 25 mai 2011, judecătorul arată salariul pe care îl avea la Judecătoria Gherla, respectiv 33.968 de lei anual. În declaraţia de interese nu este completată nici o rubrică. În schimb, într-o altă declaraţie ce viza funcţiile juridice ale rudelor sale, judecătorul a menţionat că Eugenia Tocan, rudă de gradul I, este avocat în Baroul Cluj. Eugenia Tocan este mama judecătorului, iar potrivit legii, acesta nu poate judeca o cauză în care una din părţi e reprezentată de ruda sa.

Iată decizia CSM:

În şedinţa din data de 14 noiembrie 2012, Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea acţiunii disciplinare formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva domnului Tocan Horia Ovidiu, judecător în cadrul Judecătoriei Turda şi aplicarea sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură.

Sancţiunea a fost aplicată pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) - „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu" - şi h) - „nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzieri repetate în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile" - din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acţiunea disciplinară cu care a fost sesizată, Secţia a reţinut în sarcina domnului judecător Tocan Horia Ovidiu faptul că a soluţionat 14 cauze în care reprezentant al părţilor a fost un avocat cu care domnul judecător se afla într-o relaţie apropiată şi nu a înţeles să formuleze cerere de abţinere, potrivit art. 25 Cpc sau să înştiinţeze Colegiul de conducere al instanţei cu privire la existenţa conflictului de interese, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, precum şi faptul că a soluţionat mai multe cereri de suspendare provizorie a executării silite cu încălcarea normelor procedurale.

Hotărârea Secţiei pentru judecători poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele Judecătoriei Turda nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la decizia CSM. În schimb, Eugenia Tocan, mama judecătorului, spune că nu are nici o legătură cu această situaţie. „Nu cred că fiul meu e într-o dispoziţie în care să dea declaraţii. Eu nu am pledat în cauzele soluţionate de fiul meu. Nici înainte, când nu era judecător, nu am pledat la Turda. Altcineva i-a făcut necazul ăsta", a spus Eugenia Tocan.

 

 

Etichete
Comenteaza