Premiu pentru un cercetător din Cluj. A propus utilizarea unor ambalaje care prelungesc durata de valabilitate a alimentelor

Premiu pentru un cercetător din Cluj. A propus utilizarea unor ambalaje care prelungesc durata de valabilitate a alimentelor
| Foto: Ello / Unsplash

Ștefana Canalis, cercetător la USAMV Cluj, a câștigat vineri Marele Premiu Științific „INOVALIMENT 2021”, cu lucrarea „Strategie inovativă de îmbunătățire a calității senzoriale a produselor alimentare, prin utilizarea de ambalaje active”.

Ambalajele active propuse de cercetătorul clujean pot crește durata de valabilitate a alimentelor și mențin sau îmbunătățesc calitatea acestora.

„Proiectul își propune să fie un premergător în obținerea de biofilme și acoperiri active sustenabile ca metodă inovatoare de conservare și îmbunătățire a calității senzoriale a produselor alimentare, fără conservanți sintetici. Ambalajele active interacționează în mod direct cu produsul alimentar ambalat, pot crește durata de valabilitate a alimentelor și mențin sau îmbunătățesc calitatea și siguranța alimentelor. Acestea sunt obținute dintr-o matrice biopolimerică (de regulă polizaharide, proteine, lipide) încorporată cu substanțe active, precum uleiurile esențiale și/sau alte extracte sau compuși naturali, utilizând procese uscate (e.g. extrudare) sau umede (e.g. turnare) de productie.

Aspectul inovativ al prezentului proiect vizează îmbunătățirea calității senzoriale a produselor alimentare ambalate cu biofilme și acoperiri active, luând ca reper rezultatele obținute în urma analizei senzoriale cu degustători. Materialele (compuși activi și biopolimeri) utilizate, metoda de obținere a ambalajelor active, precum și modalitatea de încorporare a compușilor activi în matricea biopolimerică sunt discutate în vederea acceptării de către consumatori și dezvoltării sustenabile a ambalajelor active”, a declarat Ștefana Canalis, câștigătoarea Marelui Premiu Științific INOVALIMENT 2021.

Principalele criterii care au stat la baza acordarii premiilor au fost: gradul de noutate și factorul „wow”, utilizarea tehnologiilor emergente și aplicarea principiilor economiei circulare și aplicabilitatea rapidă.

Comisia de evaluare a fost formată din specialiști din mediul universitar și reprezentanți ai mediului de business din România.

Un cercetător din Cluj a câștigat premiul științific INOVALIMENT 2021

În cadrul Târgului Internațional de Invenții și Inovații „INOVALIMENT” au avut loc și o serie de conferințe științifice, susținute de cercetători științifici și specialiști din România și din afara țării.

„În urma târgului, s-au evidențiat următoarele tendințe în cercetarea alimentară: înlocuirea ingredientelor de sinteză cu ingrediente naturale obținute din plante și din reziduuri din plante, prin biotehnologii, dezvoltarea alimentelor funcționale, prin îmbogatirea acestora cu compuși bioactivi, obtinuți prin valorificarea reziduurilor alimentare, ameliorarea unor alimente prin tehnologii moderne (exemplu: schimbarea structurii chimice a amidonului, prin 2 procese termice), dezvoltarea unor alimente sustenabile, care să prevină risipa alimentară și încalzirea globală.

Conferintele știintifice din cadrul Inovaliment au evidențiat tendințele avangardiste în industria alimentară: alimente noi, sustenabile, alimente printate 3D și ambalaje bioactive. În cadrul conferințelor medicale, au fost subliniate teorii recente despre influența unor gene asupra longevității, precum și rolul abordării integrate și personalizate, care evidențiază legatura dintre nutriție și longevitate.

De asemenea, anul 2021 a fost anul includerii proteinelor din insecte în lista produselor sigure pentru consumul uman, iar în cadrul tărgului am avut o conferință pe tema sustenabilității și alimnetelor viitorului”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect în cadrul evenimentului.

Printre cele mai interesante și inovatoare lucrări științifice prezentate în cadrul INOVALIMENT se numără și premiul I la categoria „Alimentele Viitorului”, lucrare înscrisă de Dana Nedelcu de la Pure Intention SRL. Este singurul concept de substitut de paine hipoglicemic din România. Produsul obținut are la bază un mix de făini obținute prin degresarea și măcinarea diverselor semințe și fructe oleaginoase, semințe, fibre alimentare și proteine vegetale și este caracterizat printr-un conținut de carbohidrați cu 80-90% mai redus decât pâinea, un conținut scăzut de zaharuri și are, totodată, un conținut bogat în proteine, fibre, grăsimi nesaturate și acizi grași omega 3.

INOVALIMENT a avut loc online, în perioada 22-26 noiembrie, și a fost organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Facultatea de Stiințele și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunărea de Jos, Galați, Facultatea de Stiința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj și Forumul Inventatorilor Români.

Comenteaza