Pot fi ucise și ursoaicele cu pui, conform Ordonanţei de Urgenţă care permite împușcarea urșilor, iar vânătorii vor fi plătiți

Pot fi ucise și ursoaicele cu pui, conform Ordonanţei de Urgenţă care permite împușcarea urșilor, iar vânătorii vor fi plătiți

Ministerul Mediului a publicat Ordonanța de Urgență care prevede intervenția în cazul atacurilor urșilor. OUG a fost prezentată în ședința de Guvern.

Potrivit documentului, intervenția în cazul urșilor care ajung în intravilanul localităților se face „gradual”, extragerea prin împușcare fiind meționată în cazul în care „siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor sunt puse în pericol”.  Ordonanța prevede că pot fi împușcate și ursoaicele cu pui, caz în care puii vor ajunge într-un adăpost. De asemenea, urșii pot fi împușcați dacă „siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol”. 

Ordonanța de Urgență pregătită de ministerul Mediului prevede că „intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual” prin următoarele metode: 
- îndepărtarea prin diverse mijloace;
- tranchilizare și relocare;
- extragere prin eutanasiere sau împușcare.

În cazul în care exemplarul îndepărtat prin alungare revine în mod repetat, echipa de intervenție procedează la intervenţia prin tranchilizare si relocarea acestuia. Tranchilizarea va fi efectuată de medicul veterinar. Însă, dacă ursul pune în pericol siguranța cetățenilor, a bunurilor sau a echipei de intervenție acesta va putea fi ucis. Echipa de intervenție este condusă de primar/viceprimar și este formată din jandarm, vânător și medic veterinar, iar decizia daca animalul este ucis sau nu aparține echipei de intervenție.

Ministrul Mediului a explicat că decizia se va lua prin vot, cu majoritate, astfel că 3 membri ai echipei trebuie să susțină aceeași soluție. Acesta a recomandat oamenilor ca, la vederea unui urs în localitate, să sune imediat la 112. De asemenea, proiectul prevede că „împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate constituie contravenție și se sancţionează cu amendă contravențională între 7.000 și 10.000 lei.” Ordonanța de Urgență prevede în anexe și indicații prin care este evaluat „comportamentul animalului sălbatic”.

Comportamentul general - Nivelul de risc:
Animalul a fost observat ocazional în intravilan - redus
Animalul se retrage la observarea oamenilor (50-100 m) - redus
Animalul nu se retrage la observarea oamenilor (50-100 m) - mediu
Animalul surprins/alungat lansează un atac fals - mediu
Animalul a fost observat repetat în intravilan - mediu
Animalul nu este oprit de măsuri de protecţie existente - mediu
Animalul se hrăneşte cu gunoaie în prezenţa oamenilor - mediu
Animalul se află prins într-o capcană neautorizată - mare
Animalul surprins/alungat lansează un atac - mare
Animalul intră în gospodării şi nu se retrage în prezenţa omului - mare
Animalul nu se retrage când este alungat - mare
Animalul devine agresiv în urma administrării substanțelor tranchilizante - mare
Animalul atacă omul în zona locuită - mare
Animalul atacă animale domestice în intravilan - mare. 

Vânătorii vor fi plătiți pentru uciderea urșilor. „Extragerea” urșilor prin împușcarea, făcută de reprezentanții fondurilor cinegetice (vânători), va fi remunerată, în baza unui contract prevăzut într-una dintre anexele proiectului. Însă, potrivit contractului, „tariful convenit pentru serviciile de intervenție este cel stabilit în ANEXA V”, anexă care lipsește de pe siteul ministerului Mediului unde este publicat proiectul cu anexele.

După ce ursul este împușcat, blana și craniul exemplarului ucis se predau Gărzilor forestiere, rămân în proprietatea statului, iar carcasa exemplarului extras prin împușcare revine gestionarului care a efectuat extragerea, adică fondurilor de vânătoare.

Costurile privind gestionarea exemplarelor extrase prin eutanasiere sau împuşcare vor fi suportate de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin autoritatea publică locală care are contract de permanenţă cu Gestionarul sau prin Garda forestieră, în cazul în care intervenția a fost efectuată de aceasta din urmă, se mai arată în proiectul de OUG, a transmis Digi24.ro. 

Comenteaza