Poliţia, pe urmele "proprietarului" cabanei din Gilău care nu există. Păgubiţii nu au depus încă plângeri

Poliţia, pe urmele "proprietarului" cabanei din Gilău care nu există. Păgubiţii nu au depus încă plângeri

Aproape o sută de persoane au fost păcălite, după ce și-au rezervat o cabană de vis în județul Cluj pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar niciuna dintre acestea nu a depus plângere la poliţie.

Oamenii au găsit oferta pentru perioada de Anul Nou pe un site de anunțuri - 3 nopți la 7.500 de lei. Imediat au luat legătura cu așa-zisul proprietar și au plătit un avans de până la 2.000 de lei. Și-au dat seama însă că au fost înșelați când nimeni nu le-a mai răspuns la telefon, iar cabana nici macar nu există în România.

"În urma apariției în spațiul public a mai multor articole referitoare la persoane care au remis diferite sume de bani proprietarului unei cabane din localitatea Gilău în vederea închirierii acesteia pentru sărbătorile de iarnă, persoană care nu a mai putut fi contactată ulterior, polițiștii municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor, precum și a persoanelor implicate. Totodată, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, până în acest moment, nu a fost înregistrată nicio plângere cu privire la aceste aspecte", anunţă IPJ Cluj

Citeşte şi: Aproape 100 de români au dat avans 2.000 lei pentru Revelion. Cabana din Cluj NU există!

Comenteaza