Foto Ploile fac ravagii pe șosele! DN1 Cluj-Oradea, blocat de aluviuni în zona localității Morlaca

Pompierii clujeni intervin în Morlaca, unde Drumul Național 1 a fost blocat de aluviuni în urma ploilor torențiale din ultima oră.

Reprezentanții ISU Cluj au anunțat că DN1 E60 este blocat de aluviuni în zona localității Morlaca.

"Se va deplasa la fața locului un echipaj de la Detașamentul Huedin. Din primele informații, nicio persoană nu este în pericol", au transmis pompierii.

Reamintim că în mai multe localități din județul Cluj au fost emise, joi după-amiază, mesaje RO-ALERT de COD ROȘU meteorologic, până în jurul orei 17.15. Este vorba de comunele Poieni, Negreni, Sâncraiu, Săcuieu, Ciucea. 

Comenteaza