Percheziții de amploare în Cluj și alte județe. Fraudă cu fonduri europene de peste 30 de milioane de euro

Percheziții de amploare în Cluj și alte județe. Fraudă cu fonduri europene de peste 30 de milioane de euro
| Foto: ue.mae.ro / unsplash

Clujul se numără printre județele din România în care sunt efectuate mai multe percheziții într-un dosar care vizează frauda cu fonduri europene și naționale.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul European (EPPO) din București organizează, în data de 16 mai 2023, 40 de percheziții domiciliare, în mai multe locații din România și Franța, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare, cu privire la bănuiala de fraudă care ar implica fonduri europene și naționale, în valoare de peste 30 de milioane de euro.

În România, perchezițiile se fac în Cluj, Alba, București, Arad, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș și Olt.

“În cauză, este investigată o metodă de a furniza scrisori de garanție false, beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potențialelor daune. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanțare UE, ar fi fost emise mai multe scrisori de garanție de către bănci fictive sau entități financiare, care nu ar fi dispus de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.

În special, o bancă fictivă, care ar opera în Insulele Comore, ar fi emis scrisori de garanție prin care ar fi asigurat autorităților publice din România plata unor sume, în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro”, a transmis Inspectoratul General al Poliţiei Române.

De asemenea, într-un mod similar, instituțiile financiare, care ar opera în Cehia, Letonia și Spania, ar fi emis scrisori de garanție pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru și fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.

Comenteaza