Foto Pedalat pe mal de Someș, spre Apahid: gunoaie și risc pentru încă un cartier dormitor al Clujului

30 de bicicliști din Cluj și Apahida au pedalat cât mai aproape de Someș pentru a vedea cum râul poate deveni un culoar verde albastru la nivel metropolitan.

"Ne-am bucurat sa ajungem în zone noi, ne-am imaginat viitoare piste, alei și spații verzi la Someș și un afluent al Someșului pe valea Mărătorii. Zona e gândită pentru dezvoltare imobiliară și industrială, dar care trebuie să fie mai echilibrată decât în Florești pentru a avea și bunuri comune. Altfel, localitatea riscă să devină un cartier dormitor al Clujului.

Din păcate, am văzut destule zone cu gunoaie pe mal si apă poluată venită de la stația de epurare a Companiei de Apă Someș SA. Dar nu va fi dificil să curățăm și să prevenim depozitarea deșeurilor atunci când administrațiile vor intelege potențialul zonei. Avem și motive de optimism, săptămâna aceasta, Apahida a semnat, alături de alte primării metropolitane, acordul de parteneriat cu Primăria Cluj pentru a face pista si aleea", transmit cei de la Someș Delivery. 

Etichete
Comenteaza