PDL scoate cuţitele la PNL în scandalul cu transportul în zona metropolitană

PDL scoate cuţitele la PNL în scandalul cu transportul în zona metropolitană
Grupul consilierilor locali ai PDL iese la război, după ce colegii lor din PNL i-au acuzat ieri. "Suferă de pierderi grave de memorie!", sună replica PDL.

"Consilierii locali ai PNL Cluj-Napoca suferă de pierderi grave de memorie!", răspund consilierii locali ai PDL.

"Constatăm cu regret și compasiune faptul că, deși, fac parte din forul decizional al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, grupul consilierilor locali ai PNL Cluj, nu au capacitatea de a înțelege cu adevărat principalele probleme ale clujenilor și de a urmări dezbaterile din plenul ședințelor locale. Din păcate, singura lor menire, se pare, este aceea de a denigra și de a desființa toate realizările municipalității", răspunde PDL într-un comunicat de presă.

"Rupți parcă din alt film, consilierii locali ai PNL, aflați într-o gravă eroare, lansează acuzații denigratore și dezinformează populația în încercarea disperată de a îndepărta opinia publică de la gafele și erorile incomensurabile practicate de liderul de la Consiliul Județean, Horea Uioreanu.
Stimați colegi consilieri, vă reamintim faptul că, RATUC, în prezent Compania de Transport Public Cluj - Napoca S.A. nu a depus nici o ofertă pentru vreun traseu de pe raza judeţului, pentru că nu avea nici o obligație în acest sens, deoarece aceste trasee urmau să fie acordate prin încredințare directă așa cum reise din legile în vigoare. Singura condiție pe care RATUC trebuia să o îndeplinească era transformarea în Compania de Transport Public Cluj - Napoca S.A., până în data de 1 ianuarie 2014, lucru realizat în data de 18 decembrie 2013. A doua condiție, ținea strict de competența Consiliului Județean și anume aceea de a scoate de la licitație toate traseelor de pe raza comunelor care fac parte din respectiva asociație, lucru refuzat de președintele Consiliul Județean, Horea Uioreanu", arată PDL.

Consilierii locali ai PDL arată că, deși, Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj a solicitat, încă din luna august prin adresa cu nr. 278090/22.08.2013 (28.08.2013 la CJ), completată cu clarificările solicitate prin adresa nr. 320121/303/07.10.2013 (înregistrată la Consiliul Judeţean cu nr. 1736/10.10.2013), eliminarea tuturor traseelor de pe raza comunelor implicate, președintele Consiliul Județean a ignorat toate aceste solicitări.


"Singurul vinovat este președintele Consiliul Județean Horea Uioreanu care nu a ținut cont de repetatele solicitări ale Asociației, de cadrul legal și a dorit să își impună și să își susțină în mod ilegal firmele de casă. Lui ar trebui să îi solicitați demisia", acuză PDL.

Vezi aici ce acuze a adus ieri PNL

Comenteaza