Video Pastor din Cluj, arestat după ce ar fi agresat și abuzat patru tinere, unele minore

Pastor din Cluj, arestat după ce ar fi agresat și abuzat patru tinere, unele minore

La data de 10 iunie, polițiștii clujeni au dispus măsura reținerii față de un bărbat de 66 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit IPJ Cluj, la data de 10 iunie a.c, oamenii legii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la imobile situate în orașul Huedin și comuna Călățele, ambele aparținând persoanei în cauză.

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul anului 2023, profitând de poziția de lider spiritual în cadrul unei grupări religioase pe care o coordona și de încrederea pe care persoanele vătămate o aveau în acesta, bărbatul de 66 de ani, din comuna Călățele, ar fi comis acte de natură sexuală asupra unei tinere, de 17 ani, fără consimțământul acesteia. De asemenea, în perioada 2023-2024, acesta ar fi agresat sexual alte trei tinere cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, prin atingeri cu caracter sexual, faptele fiind săvârșite în contextul unor întâlniri cu caracter religios organizate la domiciliul său", a transmis IPJ Cluj.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. La aceeași dată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin a formulat propunere de arestare preventivă, aceasta fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, fiind dispusă arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale.

"Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale în vigoare", au mai transmis polițiștii clujeni.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .