Paradă militară de Ziua României, în centrul Clujului
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Noi 2014, 11:59
- Eveniment
- Ascultă știrea

Începând cu ora 10:00, militarii Diviziei 4 Infaterie „Gemina", ai Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu" şi ai Serviciului Român de Informaţii Cluj, alături de reprezentanţii MAI şi voluntarii Crucii Roşii vor participa la ceremonia militară şi religioasă organizată de 1 decembrie în Piaţa Avram Iancu.
În continuare, la parada locală planificată la ora 11.00 în detaşamentul de defilare, alături de efectivele instituţiilor enumerate mai sus, vor participa aproximativ 40 de maşini de luptă, maşini de intervenţie şi aeronave.
Seara, începând cu ora 19:30, militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu, ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca", ai Muzicii Militare a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina" şi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan" vor constitui detaşamentul pentru retragerea cu torţe care se vor deplasa pe itineriul Piaţa Lucian Blaga - Bulevardul Eroilor - Piaţa Avram Iancu - Calea Dorobanţilor.
De asemenea, cu acest prilej reprezentanţi ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina" vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de parade, ceremonii militare şi religioase şi solemnităţi de retragere cu torţe în garnizoanele unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare din compunerea diviziei cu comandamentul la Cluj-Napoca.