Pompierii clujeni au anunțat că în dimineața de miercuri, 17 septembrie, au intervenit timp de 3 ore la stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Apahida.
Un incendiu a fost anunțat, în urmă cu puțin timp, la un imobil din localitatea Iuriu de Câmpie, comuna Cojocna.
Consiliul Județean Cluj împreună cu Asociația Nature O'clock, reprezentanta Let's Do It, Romania! în județul Cluj îi invită pe doritori să ia parte, și în acest an, la Ziua de Curățenie Națională, organizată în data de 20 septembrie.
Polițiștii clujeni au fost chemați, în după-amiaza zilei de 15 septembrie, la un magazin din oraș, după ce reprezentanții unei societăți comerciale au reclamat comiterea unui furt.
Procurorul general Alex Florența a declarat marți, într-o conferință de presă, că România a fost vizată de campanii ample de tip hibrid în anul electoral 2024.
Polițiștii din Huedin au identificat doi tineri, de 25 și 17 ani, din comuna Călățele, bănuiți că au sustras și au încercat să fure roți de la autoturisme parcate în oraș.
Polițiștii clujeni au pus în aplicare, pe 15 septembrie, un mandat de aducere pe numele unui bărbat de 37 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, suspectat că a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa.
Actorul și regizorul câștigător al premiului Oscar, Robert Redford, a murit marți, la vârsta de 89 de ani, a anunțat CNN.
Horațiu Potra, mercenar dat în urmărire internațională, ar face demersuri pentru a obține azil în Rusia, au declarat autoritățile române.