Olanda fără lalele. De la vaci şi canguri, la diamante

Între marile oraşe Ţara Morilor de Vânt are presărate localităţi unde se cresc bovine, cai, ponei, căprioare şi canguri. Olandezii se ocupă de creşterea animalelor, pescuiesc şi vând diamante.

Enter. Nu e o tastă, ci prima localitate olandeză pe care o întâlnim pe un traseu de observare a sistemului de producţie cu profit din Ţara Lalelelor. Un fel de poartă de intrare pentru noi spre lumea afacerilor agrare de familie din Olanda.

Casele sunt construite pe acelaşi tipar, dar nu sunt identice, sunt cochete, dar nu mari, din cărămidă aparentă, cu tâmplărie albă care încadrează geamurile, au curte obligatorie şi accesoriile necesare pentru o localitate prietenoasă (instalaţii, dovlecei de decor, fructe, animale din ceramică şi animale adevărate), dar clar trasată ca infrastructură. Deventer, la 100 km de Amsterdam, şi Loo sunt următoare opriri. În una dintre fermele de vaci intercalate printre casele localnicilor se fac ultimele pregătiri înaintea unui “exit”: la 56 de ani, olandezul-proprietar se retrage din afacere, a vândut animalele şi se mai ocupă temporar de o parte din business înainte ca noul proprietar să preia activitatea, în primăvara anului viitor. Înainte de tranzacţie, fermierul gestionase de unul singur o unitate cu 150 de vaci.

“Uite un iepure uriaş!”, se aude din grupul nostru, în deplasare pe traseul iniţiatic în lumea agriculturii olandeze. La o reevaluare, explicaţia există, dar e la fel de ireală ca prima impresie: e un cangur. Sunt mai mulţi, de fapt. În Olanda există ferme unde se cresc canguri pitici. Peste drum apare un ponei. La alte ferme, olandezii se ocupă de cai, oi sau chiar căprioare şi lame. Ne întoarcem la “oile” noastre, adică la vaci. “Preţurile sunt destul de mici”, ne spune un fermier, când vrem să aflăm în ce măsură agricultura e o afacere profitabilă la olandezi. Friesland plăteşte pentru laptele achiziţionat 40 de cenţi pe litru. În Cluj se ajunge la 34 de cenţi, dar laptele din fermele locale au parametri (grăsime şi proteine) inferiori faţă de cel obţinut de olandezi.

Diferenţa de profitabilitate apare la cantitatea produsă: o medie anuală de 9.000 de litri/animal obţinuţi în Olanda faţă 5.000 de litri la o fermă românească. Mecanizarea, tehnologia şi eficienţa în gestionarea activităţii, inclusiv cea cu forţa de muncă, sunt explicaţiile. Unde olandezii folosesc doi oameni, într-o fermă din Transilvania sunt prezenţi opt. Productivitatea mai este stimulată şi în alt mod: muzică pentru văcuţe. În grajdul cu câteva zeci de animale pe fundal se aude rumegat şi radio. “Ascultă de toate”, ne lămureşte fermierul.

La familia Oortwijn-Hellingman ne întâmpină un panou cu o văcuţă veselă în faţa unei case tipice, cu ferma “ataşată”. Ca responsabil de activitate găsim un alt olandez, din tânăra generaţie de această dată, care ştie întregul mecanism de producţie - de la recolta folosită pentru hrana animalelor la îngrijirea vacilor - însă nu ţine socoteala hectarelor pe care se întinde întreaga exploataţie. Când nu fac agricultură, olandezii pescuiesc. Sau vând diamante. Un mic sat de pescari, Volendam, s-a transformat în atracţie turistică, unde parchează autocare de asiatici. După ce se pozează cu statuile de buri (ţărani) amplasate pe faleză, vizitatorii au opţiunea unei sesiuni exclusiviste de shopping: mărci celebre de ceasuri sau bijuterii cu diamante de mii de euro. Dacă ai mai prins o moară de vânt, iar la desert ai savurat o vafă (belgiană la origine), poţi să spui că ai prins esenţa Olandei.

Kristina REŞTEA, Luminiţa SILEA (Deventer, Olanda)
kristinarestea@ziuadecj.ro, luminitasilea@ziuadecj.ro