Video Foto O tânără „team leader” e pasagera cu nr. 1 milion pe Aeroportul Cluj în 2023 / Ce premiu a primit și când va fi depășită borna de 2 mil. pasageri

Pasagerul cu nr. 1 milion a aterizat azi la Aeroportul Cluj. Președintele David Ciceo estimează că borna de 2 mil. va fi atinsă în puține luni, iar până la finalul anului, totalul de pasageri va fi de 3 milioane.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit, miercuri, pentru a 12-a oară în istoria sa, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2023 cu o lună mai devreme comparativ cu 2022 și cu o săptămână mai repede decât în 2019. Atingerea primului milion de pasageri înregistrat, în prima jumătate a anului 2023, reprezintă un reper deosebit de important pentru aeroport dar și pentru regiunea pe care o deservește. 

Pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2023 a fost transportat în acest an de către operatorul aerian Lufthansa pe zborul LH 7437 de la Munchen la Cluj-Napoca.

David Ciceo: Vom ajunge la 2 mil. pasageri în câteva luni și la 3 mil. în decembrie

„Am ajuns la 1 milion de pasageri pe Aeroportul Internațional Cluj. Este anul în care ajungem cel mai devreme la această cifră. Asta înseamnă că există perspective bune de a depăși trei milioane de pasageri. Pasagera cu nr. 1 milion a venit cu cei de la Lufthansa, companie care a intrat în 2008 pe piața din Cluj. Anul trecut au avut aproape 170.000 de pasageri. E cea mai importantă companie din punct de vedere al conectivității de pe Aeroportul Cluj, nu al volumului de pasageri deoarece în această vară vor fi 14 zboruri săptămânal spre München.

Estimăm că vom ajunge la pasagerul cu numărul 2 milioane pe Aeroportul din Cluj în aproximativ 4-5 luni (finalul sezonului estival - n. red.). Prima data când am aniversat 1 milion de pasageri a fost în decembrie 2010, iar la finalul acestui an ne așteptăm la sărbătorirea a trei milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

O tânără „team lider”, pasagerul 1 mil. pe Aeroportul Cluj în 2023 

Norocoasa este Timea Lavinia Nagy, o tânără și lucrează în Cluj-Napoca pe poziția de „team leader” în cadrul unei multinaționale din domeniul financiar. Ea este de origine din localitatea Band, județul Mureș și a fost selectată și premiată cu un voucher în valoare de 300 de euro pentru zboruri cu Lufthansa, în cadrul unui moment festiv organizat odată cu sosirea aeronavei, în prezența reprezentanților aeroportului și ai companiei aeriene și reprezentanților autorităților locale.

„Vă mulțumesc frumos, e o onoare să fiu aici, sincer, am venit dintr-o delegație Regensburg (land Bavaria - Germania). Inițial am crezut că e o problemă cu bagajul fiind și de plastic. Mă bucur că am avut prilejul de a vă întâlni și de a fi pasagerul cu numărul un milion al Aeroportului Cluj. Sper cât mai multe călătorii oriunde în lume să pornească de aici”, a spus Timea Nagy.

Tânăra a spus că nu s-a gândit unde să meargă cu voucher-ul, dar sigur va găsi o destinație pe care să o aibă și acest operator.

Prima dată când Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a reușit depășirea pragului de 1.000.000 de pasageri înregistrați într-un an calendaristic a fost în luna decembrie a anului 2010, iar de atunci, cu excepția anilor 2012 și 2020, în fiecare an a existat această posibilitate de a marca reușita și excelența operațiunilor aeroportuare printr-un moment aniversar celebrat împreună cu pasagerii și partenerii aeroportului. 

„Doresc să felicit Aeroportul International Cluj, în numele Lufthansa Group, pentru performanța atinsă astăzi. Prin eforturile noastre comune, vom continua să oferim cât mai multe opțiuni de călătorie pasagerilor noștri care călătoresc din Cluj-Napoca către Frankfurt sau Munich, atât în scopuri turistice cât și de afaceri. Suntem încâtați să sărbătorim împreună această bornă simbolică de 1 milion de pasageri pe Aeroportul Internațional Cluj. Lufthansa va continua să ofere până la 25 de zboruri săptămânale cu plecare din Cluj-Napoca, cu legături optime de zbor pentru mai mult de 300 de destinații din rețeaua de zbor a Lufthansa Group”, a declarat Monica Dobruțchi, Marketing Manager, Lufthansa Group Romania.

Rețeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj oferă în prezent peste 45 de destinații regulate spre 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, precum și o varietate de zboruri charter spre cele mai importante destinații turistice.

Compania aeriană Lufthansa este una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. În prezent, Lufthansa operează zboruri din/către 218 aeroporturi din 73 de țări. Primele zboruri Lufthansa spre Munchen au debutat în anul 2008 de pe Aeroportul Internațional Cluj, iar de atunci se bucură de un real succes. De asemenea, din 2017 au fost introduse pe aeroportul clujean și zborurile spre Frankfurt-Main, cel mai mare hub aerian al companiei Lufthansa. 

Comenteaza