O tânără de 17 ani a încercat să se sinucidă. A fost găsită de polițiști țipând în mijlocul unui pârâu

O tânără de 17 ani a încercat să se sinucidă. A fost găsită de polițiști țipând în mijlocul unui pârâu
| Foto: observatornews.ro

O fată de 17 ani dint-un centru de plasament a fost salvată de poliţişti din mijlocul pârâului Trebeş, unde încercase să-și ia viața. 

Polițiștii au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112, despre faptul că o minoră, în vârstă de 17 ani, aflată în plasament în cadrul unei asociaţii din comuna Mărgineni, manifestă un comportament agitat şi este predispusă la suicid.

Fata fugise din centrul de îngrijire într-o zonă greu accesibilă de pe albia pârâului Trebeş.

Polițiștii, împreună cu personal medical, angajaţii centrului de copii şi mai mulţi voluntari au căutat-o pe aceasta până când au găsit-o în mijlocul apei învolburate.

Când i-a văzut pe mal, fata a început să strige că se sinucide dacă vede pe cineva că se apropie de ea.

Adolescenta a fost dusă la spital pentru evaluare

Ţinând cont de pericolul iminent în care se afla fata, având în vedere debitul în creştere al pârâului Trebeş, în urma precipitaţiilor abundente, s-a acţionat operativ pentru scoaterea acesteia din apă, fiind convinsă de poliţişti să renunţe la gestul său.

A fost transportată la spital, în vederea examinării medicale, unde a rămas internată, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza