Foto O nouă conferință pentru prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Peste 2.000 de elevi clujeni au participat până acum

O nouă conferință pentru prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Peste 2.000 de elevi clujeni au participat până acum
| Foto: Facebook.com/cjcluj
O nouă conferință pentru prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Peste 2.000 de elevi clujeni au participat până acum
O nouă conferință pentru prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Peste 2.000 de elevi clujeni au participat până acum
O nouă conferință pentru prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Peste 2.000 de elevi clujeni au participat până acum

Municipiul Câmpia Turzii a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a șasea ediție a conferinței cu tema "PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR CLUJENI- ALEG".

Evenimentul s-a desfășurat la Colegiul "Victor Ungureanu" din Câmpia Turzii, în prezența a peste 250 de elevi și profesori de la cele două licee din oraș.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Cluj, organism cu rol consultativ ce funcționează pe lângă Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj a organizat, la finalul săptămânii trecute, la Câmpia Turzii, cea de-a șasea conferință cu tema "PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR CLUJENI- ALEG".

În cadrul celor șase conferințe organizate în toate zonele urbane din județul Cluj, respectiv Municipiile Cluj-Napoca, Turda, Dej, Gherla, Câmpia Turzii și Orașul Huedin s-a reușit interacțiunea directă cu peste 2000 de elevi clujeni, cărora le-au fost prezentate, de către specialiștii în domeniu, riscurile și pericolele reprezentate de consumul de substanțe interzise și modul în care acestea degradează sănătatea psihică, fizică și viața în ansamblul ei.

Un rol deosebit l-au avut tinerii de la Teen Challenge România: Rafael Breazovan, Sebastian Petruț, Iosif Titerlea, Andrei Rus și Mihai Ghiopiaș, care au luat parte la toate cele șase acțiuni și și-au prezentat în mod asumat poveștile dramatice de viață, în calitate de foști consumatori, actualmente persoane reabilitate. Elevii participanți s-au arătat emoționați, iar datorită tinerilor de la Teen Challenge s-a reușit sădirea încrederii în autorități, cadre didactice și chiar în părinți, atunci când întâmpină provocări pe care nu le pot gestiona singuri.

Reamintim, în acest context, faptul că proiectul „PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL ADOLESCENȚILOR CLUJENI – ALEG” beneficiază de finanțare de la Consiliul Județean, Clujul fiind primul județ din țară unde instituțiile publice s-au asociat într-un ecosistem care luptă împreună împotriva escaladării acestui fenomen.

Comenteaza