Foto O adunătură de “neam prost” / Deșeurile abandonate din pădurea Făget afectează biodiversitatea

O adunătură de “neam prost” / Deșeurile abandonate din pădurea Făget afectează biodiversitatea
sursa - Facebook @Andrei Lazăr
O adunătură de “neam prost” / Deșeurile abandonate din pădurea Făget afectează biodiversitatea
O adunătură de “neam prost” / Deșeurile abandonate din pădurea Făget afectează biodiversitatea
O adunătură de “neam prost” / Deșeurile abandonate din pădurea Făget afectează biodiversitatea
O adunătură de “neam prost” / Deșeurile abandonate din pădurea Făget afectează biodiversitatea

O zonă umedă importantă din pădurea Făget pentru amfibieni este poluată acum din cauza deșeurilor. O seamă de bidoane cu ulei și multe altele afectează biodiversitatea. 

Un clujean iubitor de natură trage un semnal de alarmă cu privire la mulțimea deșeurilor abandonate în pădurea Făget care pun în pericol biodiversitatea. Din nefericire și în alte zone ale Clujului încă stăm extrem de prost la capitolul respect față de natură. Una dintre zonele încă puternic poluate cu deșeuri fiind chiar malurile Someșului, de la Florești în jos, până în Cluj-Napoca.  

”O zonă umedă importantă din pădurea Făget pentru amfibieni. Poluată acum din cauza deșeurilor, bidoane cu ulei și multe altele, afectând puternic biodiversitatea de acolo. Din păcate, începe să nu îmi mai placă să ies în natură. Da, ați auzit bine. Și nu pentru că nu îmi place natura, ci pentru că de fiecare dată când merg într-o zonă naturală dragă mie văd cum este asaltată de prostia, lipsa de educație și lipsa de respect a omului față de natură.

Văd cum este distrusă fie de deșeuri aruncate, fie pentru că un „antreprenor” dezvoltă ceva ce nu și-ar avea locul acolo. De asemenea, văd locuri distruse de construcția de imobile fix în zonele naturale unde nu ar trebui să se intervină. Dar știți cum e: se vinde mai bine dacă faci reclamă că ieși din casă direct în natură, doar că peste 5 ani natura devine un ghetou.

Toate astea îmi lasă un gust amar și o stare de dezamăgire, mâhnire, tristețe și neputință. Pot spune, cu mâna pe inimă, că suntem un popor tare needucat în ceea ce privește natura, oricât ne place să ne lăudăm. Mergi pe câmpuri, vezi munți de deșeuri; mergi la râu sau lac, vezi PET-uri de bere și cutii de plastic de la momeli lăsate în urmă de pescari (asta ne arată ce comportament și educație avem); mergi în păduri, vezi drumuri de TAF și defrișări; mergi într-o rezervație naturală, vezi sol nivelat, bănci și copăcei plantați ca într-o grădină (de exemplu, platforma de deasupra Cheilor Turzii, probabil urmează și o gheretă cu mici acolo). Văd peste tot terasări masive pentru a construi imobile în natură.

Pe scurt, oriunde merg văd distrugere în masă a naturii și îmi dă o stare de neliniște. Practic, în loc să mă bucur de natură, sunt trist pentru ea”, a transmis fotograful Andrei Lazăr pe grupul de Facebook Trăiesc în Florești Cluj. 

Ceea ce ar trebui făcut, este o înăsprire a amenzilor și o aplicare a acestora celor care aruncă/abandonează gunoaie în natură, a comentat postarea un alt clujen. ”Și în alte țări găsești oameni din ăștia needucați, dar acolo au fost potoliți cu ajutorul amenzilor foarte mari. La noi unde aruncă unul mai vin încă 10 și aruncă. Nu trebuie să ne bazăm pe comportament civilizat, trebuie amenzi și un sistem de supraveghere”. 

”Suntem o adunătură de neam prost”, ”La Someș e gravă tare treaba. Eu nu înțeleg cum autoritățile nu se autosesizează. Constructorii aruncă deșeuri de construcții lângă Someș în plină zi”, ”Să vezi ce e și pe malul Someșului... Din păcate nu cred că se va schimba vreodată ceva, poate doar dacă ne-ar da natura bani să avem grijă de ea...”, au comentat alți iubitori de natură postarea. 

Comenteaza