Update Video Nou videoclip de promovare a României. Clujul, prezent cu Salina Turda şi Untold

Nou videoclip de promovare a României. Clujul, prezent cu Salina Turda şi Untold

Ministerul Turismului (MT) a prezentat noul videoclip de promovare a zonelor turistice din România. După ce Clujul a fost ignorat în clipul de promovare a turismului de city break, în această filmare apar imagini din Piaţa Unirii, Salina Turda şi de la festivalul de muzică Untold. 

MT a lansat noul clip de promovare a României, „ca destinaţie ideală pentru 365 de zile de vacanţă pe an”. Filmul cuprinde imagini reprezentative pentru toate formele de turism din ţara noastră. Videoclipul pune accent pe senzaţiile şi experienţele trăite de turiştii care acceptă invitaţia de a vizita România.

Prin intermediul unor obiective simbolice pentru ţara noastră, potenţialii turişti au ocazia să experimenteze trăiri inedite şi autentice oferite de destinaţia turistică România. Filmările au fost făcute în toate regiunile ţării şi au suprins destinaţii emblematice şi locuri unice din România. „Te aştept în ţara mea. Pentru mine, România rămâne numărul 1”, spune Ilie Năstase, în videoclip.

Obiectivul realizării noului film a fost de a promova destinaţia turistică România prin accentuarea avantajelor sale competitive. Acesta cuprinde imagini relevante pentru tot ce şi-ar putea dori un turist prins în aventura descoperirii unei destinaţii noi.

“Sunt numeroase destinaţii turistice prezentate în clip. Nu am uitat niciun domeniu care ar putea atrage turiştii în România. Avem de la imagini cu monumente UNESCO, la obiective unice în lume, peisaje de vis şi chiar cadre care ilustrează perfect felul de a fi jovial al românului, pus pe distracţie.

Acest proiect a fost un obiectiv pe care mi l-am propus încă de la primele zile ca ministru al turismului. Clipul este doar începutul unei campanii de promovare integrate, care va pune România în prim-planul atenţiei tuturor”, a declarat ministrul turismului, Bogdan Trif.

Filmul a fost creat pentru a fi utilizat în campaniile de promovare ale MT, precum campanii TV şi marketing online. În aceeaşi măsură va fi promovat şi cu ocazia unor evenimente interne şi externe. MT a mai realizat, la sfârşitul anului trecut, un film de promovare a turismului cultural şi de city-break care va fi folosit, de asemenea, în cadrul viitoarelor campanii de promovare.

Peste jumătate de milion de turişti în 2018

În 2018, numărul turiştilor care au vizitat Clujul a fost de 652.700, judeţul situându-se astfel pe locul patru naţional, după municipiul Bucureşti (2,08 milioane) şi judeţele Braşov (1,36 milioane) şi Constanţa (1,31 milioane), conform datelor Institulului Naţional de Statistică (INS). 

Raportul oferit de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Cluj arată că, în perioada 1 ianuarie  – 30 noiembrie 2018, au fost cazaţi 612.056 de turişti, din care 133.909 străini (21,9% din total). Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, numărul turiştilor străini a crescut cu 4,6%. Cei mai mulţi turişti străini provin din Ungaria (20.284), Germania (16859), Italia (14.153), Regatul Unit (9.043), Franţa (8.270), SUA (7.696).

Taxă specială pentru turiști, la Cluj

Municipalitatea a hotărât să impună o taxă per turist pe noaptea de cazare la Cluj. Banii se rețin la sursă de către structurile de cazare. Taxa va fi încasată de instituțiile de cazare turistică și virate lunar în bugetul local şi a intrat în vigoare de la începutul anului.

Despre ce sumă este vorba şi ce vrea primăria să facă cu banii, aflaţi AICI.

Comenteaza