Foto Nouă cale de rulare, mai multe avioane pe Aeroportul Cluj. Se va diminua și zgomotul

Nouă cale de rulare, mai multe avioane pe Aeroportul Cluj. Se va diminua și zgomotul
| Foto: ZIUA de CLUJ
Nouă cale de rulare, mai multe avioane pe Aeroportul Cluj. Se va diminua și zgomotul
Un nou proiect important finalizat de Aeroportului Internațional Cluj! Investiție de 84 mil. lei
Un nou proiect important finalizat de Aeroportului Internațional Cluj! Investiție de 84 mil. lei
Un nou proiect important finalizat de Aeroportului Internațional Cluj! Investiție de 84 mil. lei

Obiectivul proiectului a fost construirea unei noi căi de rulare pe Aeroportul Internațional Cluj, având în vedere trendul ascendent al traficului de pasageri, dezvoltarea rețelei de rute și, implicit, creșterea numărului de mișcări aeronave.

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, în calitate de beneficiar al fondurilor europene, anunță finalizarea proiectului „Cale de rulare paralelă cu pista” - cod SMIS 2014+125198, proiect confinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 201-2020.

Ca urmare a impementării proiectului, nou cale de rulare va asigura infrastructura necesară operării unui număr mai mare de aeronave, în condiții de siguranță și securitate crescute, atât pentru pasageri, cât și pentru aeronavele care operează pe Aeroportul Cluj. Totodată, noua cale de rulare paralelă cu pista va determina fluidizarea operațiunilor specifice desfășurate la sol.

Noua cale de rulare este deosebit de importantă pentru fluidizarea traficului, pentru creșterea siguranței, având în vedere că a crescut mult numărul de pasageri și numărul de mișcări pe Aeroportul Cluj. Am terminat lucrările înainte de termen, iar deja această cale de rulare este funcțională. Mai avem multe proiecte în desfășurare, printre care extinderea Terminalului pasageri plecări, o nouă remiză PSI dotată și utilată sau o platofrma de staționare aeronave”, a transmis directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo.

Deschiderea noii căi de rulare permite operarea unor aeronave mai puțin zgomotoase. De asemenea, odată încheiate lucrările, vor fi mai puține decolări și aterizări peste oraș, lucru ce diminuează disconfortul clujenilor. 

„Bineînțeles, pe perioada lucrărilor au fost mai multe decolări peste oraș. În acest moment, decolările și aterizările se realizează preponderent spre Est, spre Apahida. Din punct de vedere al zgomotului, să știți că respectăm absolut toate reglementările, facem măsurători și îndeplinim toate standardele. Odată cu extinderea pistei la 3.400 de metri se va atenua foarte mult zgomotul peste oraș. Deja dacă decolează cu 1 km spre Est, înalțimea aeronavei, deasupra orașului, va fi mai sus. Zgomotul se va atenua. Ce este relevant: faptul că noile aeronave sunt mult mai puțin zgomotoase. Va fi, de asemenea, o îmbunătățire în viitor”, a mai spus Ciceo.

Execuția proiectului s-a realizat în 2 etape, iar perioada de implementare a întregului proiect, conform contractului de finanțare semnat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, este cuprinsă în intervalul 01.11 2017 și 31.12.2023, însă obiectivele proiectului au fost realizate înainte de termenul final.

Valoarea totală a proiectului, conform contractului de finanțare este de 84.271.924,95 lei, iar valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 27.397.795,78 de lei.

Comenteaza