Naţionala de Rugby pe Cluj Arena

Naţionala de Rugby pe Cluj Arena
Unul dintre evenimentele sportive importante aşteptate pe Cluj Arena, în cea de-a doua lună a anului 2012, este meciul oficial dintre naţionalele de rugby România - Portugalia

Meciul oficial de rugby România - Portugalia, din cadrul campionatului european FIRA, ar putea să se dispute pe "Cluj Arena", dacă reprezentanţii Federaţiei Române de Rugby (FRR), vor ajunge la o înţelegere cu administratorul stadionului. "Meciul naţionalei de rugby este programat în 4 februarie, 2012. În principiu, reprezentanţii FRR sunt de acord ca această competiţie importantă să se desfăşoare pe Cluj Arena, dar mai avem de stabilit o serie de detalii. În câteva zile vom putea anunţa, dacă, într-adevăr, Clujul rămâne gazda acestui meci", a comentat directorul societăţii "Cluj Arena", Radu Raţiu. El a precizat că se pregătesc foarte multe alte evenimente, atât sportive cât şi de divertisment,pentru anul 2012, pe "Cluj Arena".     

Comenteaza