Muzică, film şi sport în Clujul pietonilor

Muzică, film şi sport în Clujul pietonilor
Centrul Clujului, închis circulaţiei în weekend s-a animat cu filme în aer liber, întreceri şi demonstraţii sportive, respectiv concerte de muzică.

Numeroşi clujeni au luat parte la evenimentele desfăşurate de vineri până duminică în centrul municipiului, fie că a fost vorba de proiecţiile de film din cadrul Caravanei TIFF, campionatul naţional de trial (biciclism), sau de Serile de vară clujene.

Câteva sute de persoane au participat în fiecare seară la filmele proiectate în aer liber în Piaţa Unirii, în cadrul Caravanei TIFF, care după Constanţa şi Mangalia a ajuns şi la Cluj. La prima dintre proiecţii, "Gianni şi femeile", de vineri seară, au fost prezenţi aproximativ 600 de persoane, mai multe decât în celelalte oraşe amintite. "E un număr mulţumitor. Clujul este unul dintre oraşele cu cei mai mulţi spectatori, ceea ce ne bucură. Publicul din Cluj este mult mai obişnuit cu proiecţiile în aer liber, datorită festivalului", a precizat managerul proiectului Vlad Velcu. Sâmbătă seară, la filmul "Tilt" numărul celor prezenţi a fost mai scăzut, o parte din scaune rămânând libere. Cu toate acestea, ca şi în seara precedentă, unele persoane au preferat să privească filmul de pe margine. Duminică seară a rulat filmul "Copiii din Sarajevo".

Sute de clujeni prezenţi sâmbătă seară la terasele din Piaţa Muzeului s-au delectat cu ritmuri de tango argentinian, respectiv iralndeze - oferite de cei de la Shamrock. O parte dintre cei prezenţi au venit cu copiii. Evenimente artistice au avut loc în Piaţa Muzeului şi vineri, în cadrul proiectului "Serile de vară clujene", derulat de Primăria Cluj-Napoca. Proiectul întregeşte lista de activităţi propuse de municipalitae în zona centrală, odată cu închiderea acesteia pe timpul weekend-ului.

Sâmbătă şi duminică, pe latura Pieţei Unirii opusă Muzeului de Artă clujenii au putut urmări biciclişti specializaţi veniţi din toată ţara pentru a-şi demonstra măiestria în cadrul Campionatului Naţional de Trial. Cei aproximativ 35 de concurenţi au fost împărţiţi pe patru categorii şi au avut de parcurs diferite trasee, alcătuite din buşteni, paleţi şi scânaduri. Curioşii au privit de pe margine demonstraţiile sportivilor. "Sunt 35-40 de raideri, foarte mulţi din Moldova, din Oradea, care participă la diverse trialuri în Ungaria, Sfântu-Gheroghe, Bistriţa-Năsăud. Primii trei concurenţi de la fiecare categoria vor primi medalii din partea Federaţiei. De asemenea se oferă premii în accesorii", a specificat Adrian Muntean, organizator al evenimentului. Cei mai buni participanţi au fost premiaţi duminică seară. Tot în Piaţa Unirii duminică a avut loc o demonstraţie de fotbal-tenis, susţinută de medaliaţi la competiţii de specialitate.

(O. CORNEA - Material preluat de pe provincianews.ro)

 

Comenteaza