Foto Muzeul Locomotivelor de la Dej. ''Există o lege pentru înființare, dar nu o transpune nimeni!''

Un fost deputat de Cluj atrage atentia ca, desi exista o lege de finantare pentru Muzeul Locomotivelor de la Dej, nimeni nu o pune in aplicare.

''Transportul cu trenul este cel mai eco dintre toate, de trei ori mai puțin poluant, după unele medii UE, în raport cu mașina. Mi-am reamintit de asta la Muzeul Locomotivelor din Dej Triaj la care ajungi pe jos, traversând podul metalic peste un Someș superb, sau cu busul din gara Dejului.

Cu toate astea, în RO, mai poluată de mașini decât Vestul, infrastructura feroviară e lăsată în paragină, fiind la coada clasamentului european în ceea ce privește investițiile în mobilitatea feroviară. Investim per km literalmente de zeci de ori mai puțin decât statele avansate din vest care incep să înțeleagă tăvălugul climatic. Noi copiem greșelile din trecut ale lor, spunem șîeu că vrem infrastructură poluantă, care pare logică ca cerere când mergi prea lent în traficul auto, dar ideea e să iesim cât mai mult de acolo.

Prin PNRR, deși planul UE e clar eco, investim în continuare mai mult pt infrastructura rutieră decât pt cea feroviară. Totuși, prin PNRR, în ciuda miopiei antieco a clasei politice de la noi, avem șansa datorita finantarilor UE, măcar partial, să reabilităm infrastructura feroviară cu trenuri noi, cu electrificarea necesară pt a polua mai puțin, cu trenuri mai rapide.

Județul Cluj, de pilda, nu doar zona metropolitană Cluj, merită să fie conectată cu trenuri rapide, pt a nu mai fi atâta presiune imobiliara pe Cluj si poluare generată de trafic auto. Iar langa tren, de-a lungul Someșului sa fie piste rapide de bițe ca sa facem Cluj Dej in maxim 2 ore cu viitoare biciclete electrice generalizate în urmatorul deceniu. Viitorul e al transportului intermodal, nu al mașinii personale, să ne trezim o dată!

Dar cum să ai tren metropolitan când in spatiul public e mai multă gargara și 'studii' decât acțiuni concrete. De ani de zile se discută la noi de tren metropolitan clujean, dar când l-am întrebat, de exemplu, pe un director de la CFR Infrastructură cât de des se întâlnesc cu Primaria Cluj Napoca si cum avansează proiectul, mi-a zis ca au avut o singura întâlnire si un acord de principiu, nimic avansat.

O întâlnire, dar sute zeci de declarații, amplificate mediatic și prin social media, într-o media locală deprofesionalizată sau captivă politic, plus o societate civilă 'pe proiecte', unde parteneriatele cu instituțiile publice sunt vitale pentru supraviețuirea organizațiilor... Cine sa critice consistent PRul de Cluj în astfel de condiții provinciale? Cei care facem advocacy civic pe bune suntem puțini, probabil pe degetele de la două mâini.

În Dej Triaj, m-am bucurat să întâlnesc un lucrător CFR, Florin Nan, care face advocacy cultural pentru un Muzeu al Locomotivelor, care ar ajuta imens, prin educație, cauza transportului feroviar, dacă muzeul ar fi finanțat. Există o lege pentru înființarea muzeului, am votat-o cu bucurie si eu, dar cum se întâmplă adesea la noi, nu o transpune nimeni! Muzeul posibil are mai multe locomotive vechi pitoreștice pot fi reabilitate și sper ca vara viitoare sa mergem mai mulți, ca gest simbolic de recunoaștere (cine mai vine?), să facem voluntariat cu o vopsire bună a unora dintre ele.

Dar muzeul are nevoie de finanțare serioasă pentru a fi omologat ca atare, ca sa aiba o echipa curatorială, un program bun de adus turiști pe acel tren posibil metropolitan sau județean, deocamdată încremenit în proiect, de mare viteză.

Muzeul e amplasat la triaj unde se repară locomotive vechi de zeci de ani, ceea ce îl face și mai fermecător.
Am vb cu muncitori înalt calificați, dar care se plâng că nu vine nimeni după, care critică îndreptățit lipsa materialelor de reparații, lipsa investițiilor. Speranța mea e că dacă nu ne trezim noi, ne vor forța schimbările climatice, oamenii care mor cu miile anual in RO din cauza poluării generate de traficul auto.

PS ce vreau neapărat să scot din locomotivă e un triciclu pe șine și să pedalez prin viitorul muzeu pe calea ferată, dar numai prin muzeu, dacă sunt linii scoase din circuitul comercial, ce turism mișto se poate face din asta, viziune să avem doar!'', a scris Adrian Dohotaru pe Facebook.

Amintim ca, in 2018, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de înființare a acestui Centru Muzeal al Locomotivelor. „Prin această lege se înfiinţează, în judeţul Cluj, municipiul Dej, comuna Cuzdrioara, „Centrul Muzeal al Locomotivelor (…) structură de expunere a materialului rulant de cale ferată, de promovare a istoriei şi tehnicii feroviare, de importanţă naţională, în subordinea Muzeului Căilor Ferate Române, aflat în structura Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor”, se arată în legea promulgată azi de Iohannis.

La acea vreme, se spunea ca muzeul va fi finanțat din bugetul CENAFER și urmărește între altele să restaureze, conserve și expună mașini feroviare, instalații și subansamble folosite în sistemul feroviar, dar și atragerea de donații și achiziționarea de exponate și documente noi.

Comenteaza