Mistreţii, urşii şi lupii fac ravagii în fermele din Ardeal

Mistreţii, urşii şi lupii fac ravagii în fermele din Ardeal
Federația Oierilor de Munte din România (FOMR) atrage atenția asupra intensității și agresivității atacurilor animalelor sălbatice asupra fermelor agrozootehnice.

În ultimele zile aceasta a primit zeci de apeluri de la membri ai din județele Transilvaniei prin care era anunţată de situația în care se află fermierii din cauza distrugerilor provocate de atacurile porcilor mistreți, lupilor și urșilor. Au fost 29 de atacuri ale urșilor care s-au soldat cu şase internări în spital și cu un decedat din rândul ciobanilor. 
 
„Principala problemă pleacă de la faptul că administratorii fondurilor de vânătoare nu hrănesc animalele, iar când o fac, utilizează carne și dulciuri expirate cu conținut ridicat de proteină în cazul urșilor, deși este interzis, stimulându-le premisele de a ataca animalele domestice, populația și crește capacitatea de a se înmulți ușor și repede”,
conform FOMR.
 
Crescătorii de animale atrag atenția că legislația existentă este greoaie, sunt sute de cereri de despăgubire care se depun la primării și rămân fără o rezolvare, iar cele care se soluționează primesc sume de bani mult diminuate după luni sau chiar ani. 
 
Aceştia solicită guvernului modificarea legislației în vederea simplificării procedurii de despăgubire asupra culturilor vegetale, pomilor fructiferi, pășunilor, efectivelor de animale domestice și plata de către gestionarii fondului de vânătoare pe raza căruia s-a produs dauna, inclusiv suportarea eventualelor penalități impuse de APIA și acordării acestora în timp util.
 
Ei propun inventarierea animalelor pe fiecare fond de vânătoare, habitat, dispunerea măsurilor de eliminare a animalelor găsite în exces și asigurarea hranei animalelor rămase în habitat; recunoașterii mistreților ca distrugători; respectarea regimului proprietății; delimitarea fondului cinegetic doar în extravilan; pensie de întreținere pentru infirmități cauzate de atacuri, iar în cazul mortalităților, pensii de urmaș de către administratorii fondurilor de vânătoare din zonă.
 
Preşedintele FOMR, Petru Gonţea, spune că în caz contrar fermierii se văd forțați să dea curs numeroaselor solicitări venite din rândul crescătorilor de animale și să vină la protest la București în septembrie, în număr mai mare decât în decembrie 2015. FOMR are în componență 102 de asociaţii județene și locale din rândul crescătorilor de ovine și caprine. 

Comenteaza