Mistreț cu pestă porcină la Cluj. Autorităţile sunt în alertă

Mistreț cu pestă porcină la Cluj. Autorităţile sunt în alertă

Autoritățile din Cluj sunt în alertă după ce un porc mistreț găsit mort pe fondul de vânătoare Geaca a fost confirmat cu pestă porcină africană.

În urma confirmării pestei porcine africane la mistrețul găsit mort pe fondul de vânătoare 29 Geaca, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor a aprobat o hotărâre privind aplicarea măsurilor pentru combaterea pestei porcine africane la mistreț în localitățile din județul Bistrița-Năsăud care fac parte din zona afectată a focarului de pe fondul cinegetic nr. 29 Geaca, județul Cluj, respectiv: Jimbor, Chiochiș, Buza Cătun, Manic, Sânicoara, Strugureni, Budești, Budești Fânațe, Țagu, Țăgșor, Visuia, Zoreni și Fântânele.

Și în județul Cluj s-au luat măsuri în perimetrul afectat. Se va catagrafia efectivul de mistreți și prădători pe fiecare fond de vânătoare afectat și se vânează integral mistreții prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul (pânda și dibuire), cu respectarea măsurilor de biosecuritate aplicabile in timpul partidelor de vânătoare, informează stiripesurse.ro.

Comenteaza