Mircea Lucescu, accident grav în Capitală. Antrenorul are patru coaste fracturate VIDEO

Mircea Lucescu, accident grav în Capitală. Antrenorul are patru coaste fracturate VIDEO
Mircea Lucescu, antrenorul echipei Şahtior Doneţk, a fost implicat într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în Bucureşti.

Mircea Lucescu a fost rănit într-un accident rutier petrecut în Capitală, el fiind dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că în maşina în care se afla Lucescu se mai afla o persoană de aproximativ 40 de ani.

Potrivit lui Opriţa, Lucescu a suferit o contuzie toracică şi este conştient. Cealaltă persoană nu are leziuni aparente, fiind de asemenea conştientă, a adăugat coordonatorul SMURD.

Ambele victime vor fi duse la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii medicale, a spus Opriţa.

Maşina în care se aflau cei doi este grav avariată.

Accidentul, care s-a produs pe Bulevardul Vasile Milea, a fost anunţat la 112 la 13.40, a declarat, pentru MEDIAFAX, Vasile Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Echipajele ISU care au ajuns la faţa locului au constatat că o persoană este încercerată, iar alta rănită uşor.

ISU bucureşti a intervenit cu două echipaje de prim ajutor, o maşină de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă.

UPDATE 1

Mircea Lucescu a fost adus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), el având contuzie toracică şi urmând să fie supus şi altor investigaţii medicale care se impun în astfel de situaţii, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, prof.dr. Cătălin Cârstoiu.

Cătălin Cârstoiu a spus că Lucescu a suferit o contuzie toracică. El va fi supus unor investigaţii medicale specifice, cum sunt electrocardiogramă, computer tomograf, analize de sânge.

UPDATE 2

Mircea Lucescu a fost supus unor investigaţii medicale, rezultatele indicând că în urma accidentului rutier în care a fost implicat are patru coaste fracturate şi sânge în cavitatea toracică, însă starea lui este stabilă, au precizat sursele citate.

Vezi mai jos imagini exclusive de la locul accidentului, oferite de Realitatea TV.

Comenteaza