MINORĂ din Cluj, DISPĂRUTĂ de 4 zile. Dacă aţi văzut-o, apelaţi 112!

MINORĂ din Cluj, DISPĂRUTĂ de 4 zile. Dacă aţi văzut-o, apelaţi 112!
| Foto: IPJ Cluj

O fată de 12 ani care se afla într-un centru instituţionalizat pentru minori din municipiul Turda, județul Cluj, a dispărut de patru zile. Polițiștii cer ajutorul populaţiei pentru a o găsi. 

O minoră în vârstă de 12 ani, instituționalizată într-un centru destinat minorilor, a plecat voluntar la data de 23 septembrie a.c., însă nu s-a mai întors. Dacă o vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!

"Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 09.00, BUMBI IULIANA CAROLINA, în vârstă de 12 ani, instituționalizată într-un centru pentru minori din municipiul Turda, județul Cluj, a plecat voluntar, fără a se mai întoarce.

SEMNALMENTE - înălțime 1.50 m, greutate aproximativ 40 kg, forma feței ovală, tenul măsliniu, părul brunet și ochii căprui.

La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu o jachetă cu mânecă lungă de culoare albastră, pantaloni lungi de culoare albastră și încălțăminte sport de culoare deschisă. Avea asupra sa un ghiozdan de culoare neagră cu buline albe.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minoră, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!", anunţă IPJ Cluj. 

Comenteaza