Ministrul Transporturilor promite reducerea la jumătate a restricțiilor la trenurile de călători

Ministrul Transporturilor promite reducerea la jumătate a restricțiilor la trenurile de călători
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat că prin măsurile dispuse la nivelul CFR se are în vedere ca până la mijlocul anului 2018 numărul restricțiilor impuse pe calea ferată să se reducă de la 450, câte sunt în prezent, "măcar la jumătate".

"La CFR înregistrăm, din păcate, un număr-record de minute de întârziere zilnic, în medie sunt multe mii de minute și măsurile care s-au luat la CFR s-au luat, în primul rând, pentru creșterea gradului de siguranță pe rețeaua feroviară, și la CFR, și la METROREX", a declarat Felix Stroe, luni, la Parlament, întrebat de presă despre numărul mare de minute de întârziere înregistrat la trenurile de călători.

Fiind întrebat dacă poate garanta că în mandatul său va putea face ceva să nu mai apară astfel de întârzieri la CFR, ministrul a spus: "Putem garanta, am făcut, facem și vom face".

"În prezent avem peste 450 de restricții pe calea ferată, mă refer la toate trenurile, și ne străduim să aducem aceste restricții, să le rezolvăm și să le aducem la jumătatea anului 2018 măcar la jumătate", a declarat Stroe.

După ce jurnaliștii i-au spus că în alte țări, când apar astfel de întârzieri la trenurile de călători, se ajunge instantaneu la demisii, ministrul a spus: "Dacă vom analiza sumele care se investesc în infrastructură, inclusiv în cea feroviară, în alte țări - am putea să înțelegem și de ce apar demisiile instantaneu.

"Dacă vom analiza banii pe care i-am investit în infrastructura feroviară în ultimii 10 ani, o să vedem și de ce nu putem să demitem imediat, pe oricine, dacă nu i-am asigurat și resursele financiare necesare", a mai declarat Stroe.

 

Comenteaza