Video Foto Ministrul Transporturilor, pe şantierul Sebeș - Turda: "România nu este o ţară în care fiecare face ce vrea"

Ministrul Transporturilor, pe şantierul Sebeș - Turda: "România nu este o ţară în care fiecare face ce vrea"

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, se întoarce, vineri, în inspecţie pe şantierul Autostrăzii Sebeș - Turda.

"Cum am promis tuturor, am revenit pe Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș - Turda, unde constructorii sunt mobilizați, și așa și trebuie să fie, cu sau fără prezența mea pe șantier. Vineri voi fi tot aici pe şantier împreună cu cei doi antreprenori pentru a verifica cum se mobilizează în punctele ”critice” astfel încât lucrările să fie finalizate la termenele asumate", transmite ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. 

 

Astfel, pe Lotul 1, la pasarele de cale ferată este nevoie de relocarea utilităţilor pentru a face acea supra-traversare, dar mai sunt și câteva structuri unde trebuie executate lucrări pentru a putea conecta autostrada în totalitate.

"Vreau să văd că se lucrează în aceste puncte, astfel încât să putem da în circulaţie până la sfârşitul acestui an. Stadiul fizic al lucrărilor este de 77% pentru lotul 1 și 67% pentru lotul 2. Eu îi îndemn pe constructori, indiferent de origine, să investească banii în lucrări de calitate şi nu doar în materiale de promovare și care să nu reflecte realitatea, vis a vis de lucrările pe care le execută. 

România nu este o ţară în care fiecare face ce vrea, din punctul de vedere al constructorilor privind calitatea lucrărilor. Cât timp sunt Ministrul Transporturilor mă asigur că lucrările se fac cu respectarea termenelor şi a standardelor de calitate. Cine nu respectă aceste lucruri trebuie să își asume toate consecințele!", a mai spus Cuc. 

Autostrada Sebeş - Turda va avea 70 km şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul lot se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia, iar lotul doi are o lungime de 24,3 km şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud. Loturile 3 şi 4 au fost dechise circulaţiei în 2018, iar 1 și 2 ar trebuie finalizate până la finele lui 2019. 

Valoarea lucrărilor, fără taxa pe valoarea adăugată, este de 541 de milioane de de lei pentru lotul 1, de 549 de milioane pentru lotul 2, de 420 de milioane pentru lotul 3, de 470 de milioane pentru lotul 4, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi de la bugetul de stat, 15%.

Comenteaza