Foto Ministrul Muncii, în vizită la Cluj. Urmează angajări la Casa de Pensii și mai mult sprijin pentru copiii din familii destrămate

Ministrul Muncii, în vizită la Cluj. Urmează angajări la Casa de Pensii și mai mult sprijin pentru copiii din familii destrămate

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a efectuat, marți, 25 februarie 20202, o vizită de lucru la instituțiile din subordinea ministerului de pe raza județului Cluj. 

Împreună cu prefectul Mircea Abrudean, au vizitat Casa Județeană de Pensii Cluj, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, aceasta fiind în subordinea Consiliului Județean Cluj.

În urma vizitelor efectuate, s-au enunțat și analizat următoarele dificultăți cu care instituțiile se confruntă:

  • personalul este subdimensionat
  • spațiile pentru arhivă sunt insuficiente și necorespunzătoare
  • digitalizarea arhivelor
  • lipsa echipamentelor eficiente de lucru și nefuncționarea în parametrii a sistemului informatic.

Totodată, ministrul și-a declarat aprecierea față de personalul instituțiilor, întrucât, în pofida dificultăților cu care acesta se confruntă, județul Cluj se remarcă în peisajul național prin rezultatele obținute. De asemenea, cei doi oficiali au vizitat și Căminul pentru Persoane Vârstnice FÉBÉ din Cluj-Napoca.

La finalul vizitei, au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia ministrul a oferit informații despre întâlnirile de pe parcursul zilei, cu reprezentanții instituțiilor din subordinea ministerului. Violeta Alexandru a menționat că unul dintre subiectele principale ale vizitei efectuate și cuprinse în agenda ministerului, este o evaluare a instituțiilor din subordine, prioritară fiind activitatea Caselor de Pensii. Se are în vedere o completare a numărului de persoane care lucrează în cadrul acestora. La nivelul ministerului se află în analiză elaborarea unei noi structuri de personal, care să contribuie la eficientizarea și echilibrarea activității Caselor de Pensii, în raport cu volumul de activitate al acestora. Ministrul s-a referit la situația arhivei Casei Județene de Pensii Cluj, asigurând sprijinul pentru extinderea spațiului destinat acestei activități.

Un alt subiect menționat în cadrul conferinței a fost cel referitor la situația copiilor proveniți din familii destrămate, în cazul cărora este necesar ca instituțiile publice să asigure coerență în acordarea sprijinului de care aceștia au nevoie.

 

Comenteaza