Ministrul Administraţiei şi Internelor: reorganizarea trebuie să aibă loc în 2011

Ministrul Administraţiei şi Internelor: reorganizarea trebuie să aibă loc în 2011
Ministrul Administraţiei şi Internelor a declarat, astăzi, că reorganizarea administrativă trebuie să aibă loc în 2011, altfel se va realiza mai greu.

Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor a declarat că reorganizarea teritorială trebuie să aibă loc în 2011, altfel aceasta se va realiza mai greu "Dacă nu vom reuşi reorganizarea în 2011, întârzierea ar îngreuna acest lucru", informează mediafax.

Potrivit lui Igaș, Comasarea unor structuri ar duce la obţinerea unei economii suficient de importante care ar putea să ajute dezvoltarea României şi ar sprijini investiţiile în infrastructură.

Ministru Internelor și-a exprimat speranța că UDMR a înţeles ce înseamnă să reorganizezi anumite structuri ale statului şi că vor putea continua colaborarea.

Conform mediafax, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat la finalul şedinţei CRU a UDMR, că Uniunea susţine amânarea reformei administrative pentru toamna acestui an sau începutul lui 2012 şi a exprimat dezacordul UDMR pentru transformarea actualelor regiuni de dezvoltare în judeţe.

 

Comenteaza