Meci de golf terminat cu bătaie. Proprietarul terenului a fugit după ce a fost ameninţat cu cuţitul

Meci de golf terminat cu bătaie. Proprietarul terenului a fugit după ce a fost ameninţat cu cuţitul
"I-am dat-o la ficat patronului," jubilau bătăuşii din Sânpaul, după incident.
">

Octavian D., 52 de ani, este un prosper om de afaceri din Cluj, care a investit un milion de euro pentru amenajarea unui teren de golf, ultramodern, în comuna Sânpaul. Terenul se află în afara localităţii, într-un loc mirific, pe un teren concesionat de la Primăria Sânpaul.

Duminică, în jurul orei 16.00, acesta se afla pe proprietatea sa, jucând golf, împreună cu trei bărbaţi şi o femeie, prieteni de-ai săi, împătimiţi ai acestui sport. La un moment dat, pe teren şi-a făcut apariţia un grup de romi, pus pe harţă.

"Când i-am întrebat, pentru a nu ştiu câta oară, ce caută acolo, unul dintre ei mi-a smuls crosa şi mi-a dat un pum în barbă, iar cu crosa m-a lovit, tare de tot, în piept. Cu toate acestea, calvarul meu nu s-a terminat: ceilalţi doi au scos cuţitele, ca să mă spintece. Eu, intuind ce vor să facă, am luat-o la fugă şi aşa am reuşit să scap," arată victima. Tot atunci, bărbatul a reuşit să surprindă şi o propoziţie a unuia dintre agresorii săi, spusă cu multă satisfacţie: "I-am dat-o la ficat patronului..."

Imediat după producerea incidentului, Octavian D. s-a prezentat de urgenţă la postul de poliţie, unde a relatat incidentul. Luni, medicii i-au eliberat un certificat medico-legal în care îi recomandă cinci zile de îngrijiri medicale astfel că, pe baza actului respectiv, victima va face plângere penală împotriva agresorilor. Acum, omul de afaceri spune că începe tot mai serios să se gândească să-şi abandoneze afacerea, de teama romilor şi a faptului că, spune el, "aici, la Sânpaul poliţia e aproape inexistentă, fiind covârşită de numărul lor."

"Am colaborări importante, cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj, cu <Royal and Ancient Golf Club of St. Andrews>, din Scoţia, cel mai important şi prestigios club de golf din lume şi dacă nu se vor lua rapid cele mai drastice măsuri împotriva acestor golani, se va duce de râpă toată această investiţie a noastră," declară, în încheiere, omul de afaceri.

Comenteaza